Live

NATO le cere talibanilor să oprească atacurile din Afganistan: Nu vor fi recunoscuţi niciodată dacă încearcă să preia controlul cu foța

Data publicării:
Trupele de securitate afgane se luptă cu talibanii. Sursă foto: Profimedia Images

Alianţa Nord-Atlantică a calificat situaţia de securitate în Afganistan drept „dificilă şi provocatoare”, îndemnându-i pe insurgenţii talibani să înceteze atacurile, informează marţi DPA, potrivit Agerpres.

„Împărtăşim profunda preocupare exprimată de Consiliul de Securitate al ONU cu privire la nivelurile ridicate de violenţă generate de ofensiva militară a talibanilor, inclusiv atacuri împotriva civililor, pe fondul informaţiilor despre alte încălcări grave ale drepturilor omului”, a declarat pentru DPA un înalt responsabil al NATO la Bruxelles.

Nu există o soluţie militară la acest conflict, a afirmat el.

„Talibanii trebuie să înţeleagă că nu vor fi recunoscuţi niciodată de către comunitatea internaţională dacă resping procesul politic şi încearcă să preia controlul cu forţa asupra ţării. Ei trebuie să pună capăt atacurilor şi să participe la discuţiile de pace cu bună credinţă”, a subliniat responsabilul de la sediul NATO din Bruxelles.

Citește și Pentagon: Situaţia securităţii în Afganistan nu merge în direcţia corectă. SUA își trimit emisarul să negocieze cu talibanii

Acelaşi oficial a invitat la „un proces de pace incluziv condus de afgani şi stăpânit de afgani”.

Un astfel de proces de pace trebuie să progreseze urgent spre o încetare a focului şi o reglementare politică pentru a pune capăt violenţei; să protejeze drepturile omului în rândul afganilor, în special cele ale femeilor, copiilor şi minorităţilor; să respecte supremaţia legii; să asigure că Afganistanul nu va mai fi niciodată un refugiu sigur pentru terorişti.

„Lansăm un apel către toţi actorii regionali să joace un rol constructiv, întrucât un Afganistan stabil şi sigur este în interesul tuturor”, a afirmat acelaşi oficial.

Profitând de retragerea trupelor internaţionale demarată la începutul lunii mai, talibanii au obţinut câştiguri teritoriale importante, iar la ora actuală ocupă capitale de provincie una după alta.

În pofida avansării alarmante a talibanilor, SUA îşi menţin planul de retragere, care ar urma să se încheie la 31 august, la fel şi Germania, potrivit dpa.

Din 1996 până la intervenţia condusă de SUA în 2001, talibanii au controlat zone vaste din Afganistan, aminteşte agenţia de presă citată.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Partenerii noștri