NASA anunță că a reparat telescopul spațial Hubble
Tehnicienii NASA au restabilit funcţionarea instrumentelor ştiinţifice aflate la bordul telescopului spaţial Hubble, după ce un un computer al acestuia a generat o eroare pe 13 iunie, notează BBC News.
Astronomii pot să colecteze din nou informaţii, după ce săptămâna trecută, tehnicienii au demarat procedura de trecere la un computer de rezervă cu care este dotat telescopul, în încercarea de a repune în funcţiune acest instrument de cercetare, unul dintre cele mai importante din istorie, transmite Agerpres.
Aceasta a fost cea mai gravă defecţiune din ultimii ani care a afectat celebrul observator.
„Hubble este o emblemă, care ne oferă de trei decenii o perspectivă incredibilă asupra cosmosului'', a declarat administratorul agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson.
„Sunt mândru de echipa Hubble, de la membrii actuali până la absolvenţii Hubble care au intervenit pentru a-şi oferi sprijinul şi expertiza. Datorită dedicării şi muncii lor atente, Hubble îşi va duce mai departe istoria de 31 de ani, lărgindu-ne orizonturile cu imaginea pe care ne-o oferă asupra Universului'', a adăugat Nelson.
Timp de aproximativ o lună, echipa de experţi a proiectului Hubble a investigat cauza unei probleme la nivelul computerului de bord, responsabil de coordonarea şi controlul tuturor instrumentelor ştiinţifice aflate în dotarea telescopului.
Acesta s-a defectat la data de 13 iunie, forţând instrumentele să intre în „modul de siguranţă'', ce presupune suspendarea funcţionării tuturor sistemelor care nu sunt esenţiale.
Săptămâna trecută, NASA a anunţat că a identificat o cauză probabilă a problemei, precizând că se va trece la activarea computerului de rezervă. Această trecere a fost finalizată vineri, iar instrumentele ştiinţifice au fost readuse la starea de funcţionare în weekend.
Majoritatea observaţiilor omise în perioada în care operaţiunile ştiinţifice au fost suspendate urmează să fie reprogramate pentru o dată ulterioară.
Lansat la bordul navetei spaţiale „Discovery'' în 1990, Hubble a colectat peste 1,5 milioane de observaţii despre Univers. Acestea au fost utilizate la publicarea a aproximativ 18.000 de lucrări ştiinţifice.
De asemenea, telescopul Hubble a contribuit la realizarea unor descoperiri deosebit de importante în astronomie, inclusiv a faptului că expansiunea observată Universului se accelerează. La rândul său, această constatare a condus la concluzia că cea mai mare parte a cosmosului este alcătuită din energie întunecată, a cărei prezenţă a fost descoperită în 1998.
Un succesor al lui Hubble, telescopul spaţial James Webb (JWST), este programat pentru lansare la sfârşitul acestui an. Numeroşi astronomi speră, însă, că cele două telescoape spaţiale vor funcţiona în paralel, cel puţin o perioadă.
Telescopul Hubble a mai intrat în „modul de siguranţă" în luna martie a acestui an, după ce a primit un update de software ce conţinea o eroare, însă problema a fost remediată cu uşurinţă.
Deşi Hubble a fost construit la sfârşitul anilor '80, NASA a subliniat că instrumentele cu care telescopul este dotat sunt încă într-o stare bună de funcţionare.
Telescopul spaţial Hubble, lansat în 1990, a revoluţionat astronomia şi a modificat viziunea noastră asupra Universului, obţinând imagini cu Sistemul Solar, Calea Lactee şi galaxii foarte îndepărtate.
Editor : Marco Badea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News