Reguli mai stricte pentru obținerea cetățeniei în Republica Moldova, pe fondul amenințărilor de securitate ale Moscovei
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova, după ce în legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Parlamentul de la Chișinău a adoptat modificările legislative pentru a exclude vulnerabilităţile şi riscurile securității statului, pe fodul amenințărilor Moscovei.
Un proiect în acest sens a fost adoptat vineri, la a doua lectură din Parlamentul de la Chişinău. Autorul proiectului este deputatul Igor Chiriac de la Partidul Acţiune şi Solidaritate, conform Agerpres.
Chiriac a argumentat că modificările "sunt necesare în contextul riscurilor provocate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei".
Mai exact, în ultimii doi ani, s-a înregistrat o creştere a numărului de aplicanţi pentru obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova. Dintre aceste aplicaţii, 70% aparţin unor persoane din Federaţia Rusă, iar 20% provin de la persoane din Ucraina.
Mai mult decât atât, autorităţile au identificat şi numeroase tentative de dobândire prin fraudă a cetăţeniei Republicii Moldova, în baza unor documente de provenienţă necunoscută prezentate de către solicitanţi.
Pentru a preveni acest lucru, deputatul Igor Chiriac a propus o serie de modificări la Legea Cetăţeniei Republicii Moldova.
Ce modificări cuprinde Legea Cetățeniei Republicii Moldova
Astfel, nu toate persoanele născute şi domiciliate pe teritoriul Republicii Moldova, care nu deţin cetăţenia altor state şi solicită recunoaşterea cetăţeniei moldovene o vor primi. Excepţia vizează persoanele care, în perioada de examinare a cererii, execută sau au de executat o pedeapsă penală privativă de libertate în temeiul unei sentinţe a unei instanţe de judecată, au antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală.
Cererile depuse de aceste persoane vor fi respinse, la fel ca şi cererile de determinare a apartenenţei la cetăţenia Republicii Moldova sau de recunoaştere în calitate de cetăţeni moldoveni care vor conţine informaţii false sau vor tăinui date pertinente. În acest context, se propune introducerea obligativităţii coordonării acestor cereri cu Serviciul de Informaţii şi Securitate.
Deputatul Igor Chiriac a mai propus extinderea termenului de examinare a cererilor cu încă şase luni.
Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar cererile aflate atunci în curs de soluţionare vor fi examinate în conformitate cu noile reglementări operate.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News