„O șopârlă mare și groaznică” a apărut în centrul Chișinăului. Primarul cere demisii
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a promis sâmbătă că va cere demisii în cadrul Primăriei capitalei Republicii Moldova, după ce o reptilă gonflabilă uriașă a fost așezată chiar lângă bradul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale, relatează Mediafax.
Mulți oameni s-au plâns pe rețelele de socializare online și susțin că „șopârla” ar trebui mutată.
În acest context, Ion Ceban a amenințat că vor urma demisii.
„În centru, lângă pomul de Crăciun, au instalat... au umflat..., în fine, acum acolo stă o șopârlă mare și groaznică”, a scris o persoană pe Facebook.
Printre angajații cărora primarul Ion Ceban le-a cerut demisia se numără și Marcel Zambițchi, șeful Direcției comerț și prestări servicii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News