Număr record de candidați la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Ce șanse are Maia Sandu pentru un nou mandat
Un număr record de 11 candidați au fost aprobați pentru alegerile prezidențiale de luna viitoare din Republica Moldova, au declarat marți oficialii electorali. Între aceștia se află și Maia Sandu, actualul președinte, care prezintă acest proces electoral ca pe un test al țării pentru a adera la Uniunea Europeană, informează Reuters.
Maia Sandu conduce în sondajele de opinie, în fața celorlați 10 candidați înscriși în cursa pentru fotoliul prezidențial, în frunte cu procurorul general demis Alexander Stoianoglo, susținut de partidele de opoziție pro-ruse, și Renato Usatîi, om de afacei și politician care este în favoarea legăturile bune atât cu Occidentul, cât și cu Moscova.
Alegerile din 20 octombrie vor avea loc odată cu un referendum care va întreba alegătorii dacă susțin modificările constituționale care să permită Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, să adere la UE.
Socialiștii de opoziție, în mod tradițional apropiați de Moscova, spun că nu se opun aderării la UE, dar o acuză pe Maia Sandu că exploatează referendumul pentru a câștiga un al doilea mandat.
Două din cele 15 partide care sunt în campania legată de acest referendum se opun impulsului pro-european și solicită reînnoirea legăturilor bune cu Rusia, în timp ce Maia Sandu denunță războiul lui Putin în Ucraina și acuză Kremlinul că încearcă să o înlăture de la conducerea țării.
Părți de drone rusești au aterizat în mod repetat în țara care se află între Ucraina și România. Statele Unite, Marea Britanie și Canada au acuzat Rusia în iunie că complotează să influențeze rezultatul alegerilor și să incite la proteste dacă un candidat pro-Moscova ar pierde.
Ce spun sondajele și cine sunt candidații la alegerile prezidențiale
Un sondaj emis luni de firma Idata o arată pe Maia Sandu cu 26,8% susținere, față de 12,7% pentru Usatîi și 11,2% pentru Stoianoglo.
Sondajul a indicat sprijinul pentru aderarea la UE la 56% dintre alegătorii hotărâți, cu 34% împotrivă.
Alții în cursă, cu mult în urma celor trei candidați menționați mai sus, includ doi foști premieri, Vasile Tarlev și Ion Chicu, un fost vicepremier, un fost șef al regiunii pro-ruse Găgăuzia și un jurnalist proeminent.
Lista candidaților la alegerile prezidențiale din 20 octombrie:
- Alexander Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova;
- Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate;
- Renato Usatîi, desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru”;
- Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
- Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
- Ion Chicu, desemnat de Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”;
- Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
- Octavian Țîcu, desemnat de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”;
- Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
- Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni;
- Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News