Video CTP: În condițiile în care R. Moldova ar fi ocupată în 24 de ore, ce-ar mai zice „înțelepții” care nu vor să-i întărâtăm pe ruși?
Declarația de independență a Transnistriei, în actualul context din Ucraina, este „ceva grav”, care deschide calea ocupării Republicii Moldova de către Federația Rusă. S-ar întâmpla rapid, în 24 de ore, pentru că raportul de forțe este incomensurabil, a arătat Cristian Tudor Popescu, la Digi24. În aceste condiții, gazetarul se întreabă ce atitudine ar mai afișa cei care astăzi propovăduiesc o atitudine de neimplicare față de conflictul din Ucraina, pe motiv că „nu trebuie să-i supărăm pe ruși”.
Cristian Tudor Popescu: „S-a mai întâmplat ceva grav. Practic, și-a declarat independența autoproclamata republică Nistreană (RMN). Ea oricum era ocupată de Armata Roșie, au acolo vreo 2.000 și ceva de militari. Odată cu declararea aderării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova , iată pasul făcut de Transnistria. Firește că vor fi recunoscuți, va fi recunoscută așa-zisa republică, așa cum s-a întâmplat și cu Lugansk și Donețk. Au fost recunoscute de Putin imediat.
Întrebarea mea e următoarea. Au fost destui, spun și acum: Domnule, ce treabă avem noi cu Ucraina? Lasă, domnule, că e la ei, acolo. În condițiile în care ar fi ocupată Moldova - și în Moldova nu s-ar întâmpla ce se întâmplă în Ucraina, acolo durează 24 de ore ocuparea Moldovei de către Armata Roșie, astea sunt posibilitățile de rezistență, este o țară mult mai mică și cu o armată care practic nu contează în fața Armatei Roșii, ar fi ocupată imediat -, atunci ce vor mai zice acești înțelepți? Care zic acum: Ce ne-a trebuit scutul de la Deveselu să-i întărâtăm pe ruși? De ce să tranzităm arme pe aici? Să nu-i enervăm pe ruși! Dar în clipa în care ar ocupa Moldova - extrem de probabil, după ce ai ocupat Ucraina, după ce Transnistria și-a declarat practic apartenența la Rusia - de ce să mai lași fâșia aia acolo? Moldova devine o fâșie între România și Rusia în acel moment, care evident că va fi ocupată. Ce facem atunci, ce atitudine vom mai lua? Că atunci e vorba de români. Sigur că e vorba de oameni, dar va fi vorba de români. Ce facem? Iar zicem ce treabă avem noi cu Moldova?”
Târziu spune că AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu: „Nu a fost acceptat un plan B cu un candidat de siguranță”
Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO
Alertă la Chișinău. O dronă a fost găsită în apropriere de o arenă sportivă din capitala Republicii Moldova
Campania la prezidențiale, „o luptă nedreaptă”
Declarații la închiderea urnelor din partea Maiei Sandu și a lui Alexandr Stoianoglo
Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul II: Sandu vs Stoianoglo. Prezența la vot până la ora 17:00
Percheziții de amploare în Republica Moldova. Anchetă privind fapte de corupție în prag de alegeri
Alegeri în Moldova: Cum a fost influențat votul în Transnistria
Alegeri în Republica Moldova
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News