Live

Ce i-a transmis Chișinăul ambasadorului Rusiei după ce drone rusești au fost găsite pe teritoriul Republicii Moldova

Data publicării:
Foto: Profimedia

Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat marţi pe ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest pentru ingerinţe electorale şi pentru încălcarea spaţiului aerian, după ce două drone ruseşti au căzut duminică pe teritoriul republicii.

„Ministerul Afacerilor Externe i-a înmânat astăzi ambasadorului agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, în cadrul unei întrevederi la MAE, o notă de protest ferm în legătură cu amestecul ilegal și deliberat al Federației Ruse în procesul electoral al Republicii Moldova, în scopul distorsionării rezultatelor alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional, subminării și delegitimării procesului democratic al Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al MAE moldovean, remis marți. 

Nota de protest face referire și la încălcarea spațiului aerian al țării de către dronele rusești.

„Totodată, MAE a condamnat ferm violarea spațiului aerian al Republicii Moldova, dat fiind faptul că, pe data de 10 noiembrie curent, 2 drone rusești au fost depistate pe teritoriul suveran al Republicii Moldova - una în raionul Căușeni și alta la Rîșcani. Instituțiile competente din țara noastră dispun de informații clare care arată că dronele au fost lansate de Federația Rusă. Ambasadorul a fost atenționat că astfel de incursiuni agresive constituie o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Rusă, aceste drone punând în pericol viața cetățenilor”, mai menționează sursa citată.

Ministerul de Externe de la Chișinău „a chemat în mod repetat autoritățile ruse să înceteze imediat aceste acțiuni și să se abțină pe viitor de la orice ingerințe în afacerile interne ale Republicii Moldova”.

„Nu am fost convocat de nimeni”

La sosirea la sediul MAE din Chişinău, Oleg Ozerov, numit în funcţie acum două luni, a declarat mass-media moldovene că „nu este vorba despre nicio convocare”, ci despre o „întâlnire planificată”..

„Nu am fost convocat de nimeni... Este o întâlnire planificată. Despre ce vom vorbi? Păi, mai întâi să aibă loc întrevederea, după care vă voi putea spune”, a spus ambasadorul rus, citat de Ziarul Naţional din Chişinău, potrivit Agerpres.

Duminică au fost depistate două drone căzute în localitatea Fârlădeni, raionul Căuşeni, şi într-o zonă din apropiere de Borosenii Noi, raionul Râşcani.

Ministerul rus de externe a reacționat încă de ieri la protestul Chișinăului, susținând că nu există dovezi că dronele căzute în Repubșica Moldova sunt rusești.

„Respingem categoric atacurile antirusești nefondate, care, din păcate, au devenit o normă în Republica Moldova. Din nou, nu au fost prezentate dovezi că dronele fără pilot ar fi de origine rusă și că ar fi fost lansate de pe teritoriul țării noastre. Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei s-a limitat la a face referire la presupuse «informații precise» pe care le-ar deține partea moldovenească, fără a oferi detalii. Suntem siguri că nu vor fi prezentate dovezi, pentru că acestea nu există”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului rus de externe. 

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri