Bogdan Aurescu: România consideră Republica Moldova o prioritate absolută de politică externă
România consideră Republica Moldova o prioritate absolută de politică externă, a spus ministrul de Externe Bogdan Aurescu, aflat la Chișinău. Singura cale către prosperitate şi dezvoltare pentru ţara vecină este continuarea parcursului european şi implementarea completă a reformelor, a adăugat el, potrivit Agerpres.
„Doresc să vă asigur că România consideră Republica Moldova o prioritate absolută de politică externă. A fost şi este poziţia consecventă a României că singura cale către prosperitate şi dezvoltare pentru Republica Moldova este continuarea parcursului european şi implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere. România va susţine întotdeauna această cale, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene”, a spus Aurescu, la ceremonia organizată la Chişinău cu prilejul acordării unui nou sprijin Republicii Moldova din partea României.
Aurescu a adăugat că vizita sa are ca obiectiv punerea în practică a proiectelor de sprijin anunţate de preşedintele României, Klaus Iohannis, în cadrul vizitei la Chişinău, din luna decembrie a anului trecut, dar şi o bună ocazie de a pune de acord agendele de lucru ale celor două ţări, „în interesul direct al cetăţenilor Republicii Moldova”.
„Suntem şi ne dorim să rămânem cel mai important şi cel mai sincer partener al Republicii Moldova şi al cetăţenilor ei, în baza relaţiei speciale, fundamentate pe comunitatea de limbă, istorie şi cultură care ne leagă şi pe Parteneriatul strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Preşedintele Klaus Iohannis,a exprimat susţinerea fără echivoc pentru agenda reformatoare a preşedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. Şi am văzut - şi aţi văzut cu toţii - deschiderea deosebită de care s-a bucurat şi se bucură doamna preşedinte în Europa.
Ne bucurăm că Republica Moldova este, din nou, un interlocutor valabil, credibil pentru partenerii săi occidentali şi îi urez doamnei preşedinte mult succes în continuare pe această dimensiune de politică externă, dar şi în procesul de reformă democratică, în spirit european. Vom fi alături de domnia sa pe acest drum, aşa cum suntem şi astăzi, aici, în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, a mai spus ministrul.
El a adăugat că România va continua proiectele desfăşurate în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv cele de interconectare, menite să aducă ţara vecină, prin intermediul României, mai aproape de spaţiul Uniunii Europene.
„Republica Moldova trebuie să aspire să îşi ocupe locul meritat între naţiunile democratice şi dezvoltate ale Europei. Va fi nevoie de multă acţiune hotărâtă pentru întărirea sistemului democratic şi a instituţiilor, pentru consolidarea statului de drept, precum şi eforturi solide în direcţia combaterii corupţiei şi asigurarea egalităţii tuturor în faţa legii - toate acestea reprezintă elemente fundamentale pentru prosperitatea întregii societăţi”, a spus ministrul român de Externe.
El a precizat că a venit la Chişinău, împreună cu o delegaţie din care face parte şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, Raed Arafat, cu echipamente medicale de aproape 2,3 milioane de euro, care urmează tranşei de ajutor adusă în prima săptămână din ianuarie, prin grija Ministerului român al Apărării Naţionale. Ajutorul se adaugă sprijinului oferit de România, în aprilie 2020, când a adus o echipă de 52 de persoane din care 41 de medici şi asistenţi medicali voluntari, care să ajute colegii din Republica Moldova să combată pandemia de COVID-19, urmată apoi de echipamente medicale, în valoare de 3,5 milioane de euro.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News