Live

Misterul submarinului dispărut. Cine sunt pasagerii care se îndreptau spre Titanic. Printre ei, un miliardar britanic

Data actualizării: Data publicării:
Hamish Harding, miliardar britanic. FOTO: Profimedia Images

Cinci persoane se află la bordul submarinului Titan, care a dispărut duminică în Atlantic. Printre cei dispăruți se numără și un miliardar britanic, potrivit BBC.

Printre cei dispăruți se numără omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood și fiul său, Suleman, precum și Hamish Harding, un miliardar britanic în vârstă de 59 de ani, om de afaceri și explorator.

De asemenea, s-ar afla la bord exploratorul francez Paul-Henry Nargeolet, dar  și Stockton Rush, directorul executiv al OceanGate, firma care a organizat scufundarea.

Paza de Coastă a SUA a trimis două avioane C-130 Hercules pentru a căuta submersibilul la suprafața apei. De asemenea, are loc și o căutare subacvatică cu sonar.
Luni seară, Paza de Coastă americană a estimat că submarinul ar mai avea între 70 și 96 de ore de oxigen.

Deși autoritățile nu au identificat în mod public niciunul dintre cei cinci pasageri aflați la bordul submersibilului, familiile, prietenii acestora au început să facă publice informații, creând o imagine mai clară a celor care se aflau în expediție, potrivit CNN.

Hamish Harding: Omul de afaceri și aventurierul britanic este stabilit în Emiratele Arabe Unite. El deține o companie numită Action Aviation, care cumpără și vinde avioane și care a confirmat că se afla la bordul submersibilului duminică. Harding a fost pasager în zborul spațial Blue Origin din iunie 2022 al lui Jeff Bezos și a fost unul dintre primii oameni care au călătorit în Challenger Deep din Oceanul Pacific, cel mai adânc punct cunoscut de pe Pământ.

Paul-Henri Nargeolet: Harding a postat sâmbătă pe rețelele de socializare că scafandrul Nargeolet urma să fie alături de el în călătoria de duminică. CBC News a vorbit cu Larry Daley, un scafandru din St. John's, care a spus, de asemenea, că Nargeolet a fost în expediție. CNN a încercat să ia legătura în mod independent cu Nargeolet, dar fără succes. Nargeolet a condus mai multe expediții pe Titanic și a supervizat recuperarea a numeroase artefacte de pe epavă, potrivit E/M Group, unde Nargeolet a fost director de cercetare subacvatică.

Turiștii semnează o declarație pe proprie răspundere înainte de a vizita epava

Mike Reiss, un scenarist și producător din New York, care a lucrat la serialul Simpsons și a făcut o călătorie cu submarinul Titan anul trecut, a explicat că toți cei care aleg să viziteze epava semnează o declarație pe proprie răspundere.

El a declarat pentru BBC Breakfast: „Semnezi o declarație pe proprie răspundere, care enumeră una după alta modalitățile în care ai putea muri în timpul călătoriei. Se menționează moartea de trei ori pe prima pagină. În timp ce mă urcam în submarin, m-am gândit că acesta ar putea fi sfârșitul, deci nimeni care se află în această situație nu a fost luat prins cu garda jos. Cu toții știți în ce vă băgați. Este o adevărată explorare. Nu este o vacanță. Nu este o căutare de senzații tari, nu este un salt cu parașuta. Aceștia sunt exploratori și călători care vor să vadă ceva.”

Paza de Coastă a Statelor Unite a confirmat, luni, că la bordul submarinului dispărut care trebuia să facă o expediție la epava Titanicului se aflau cinci persoane. Submarinul a dispărut de duminică dimineață, adică de mai mult de 24 de ore, iar contactul cu vasul a fost pierdut după o oră și 45 de minute de la scufundare, conform informațiilor BBC.

Ce s-ar fi putut întâmpla cu submarinul

Profesorul Alistair Greig de la University College London, expert în submarine, spune că există mai multe scenarii în legătură cu dispariția misterioasă a submarinului. Una dintre ipoteze este că vasul a eliberat greutăți pentru a putea să revină la suprafață în siguranță.

„Dacă a fost vorba de o pierdere de curent sau de o pierdere a semnalului de comunicații, atunci acest lucru s-ar fi putut întâmpla, ceea ce înseamnă că submersibilul se află, acum, undeva la suprafață și așteaptă să fie găsit”, spune el.

Un alt scenariu este acela în care carena vasului a fost afectată, ceea ce înseamnă că vasul ia apă - „Atunci prognoza nu e prea bună”, spune expertul.

„Dacă a ajuns la fund și nu se poate ridica cu propria energie, atunci opțiunile sunt foarte puțin. Deși submarinul ar putea să fie încă intact, dacă este la adâncime mai mare de 200 de metri, atunci foarte puține alte vase pot să ajungă atât de departe, și cu siguranță nu scufundătorii. Vehiculele create pentru salvarea subacvatică nu pot ajunge în niciun caz la adâncimea Titanicului, și chiar dacă ar putea, mi-e greu să cred că ar putea să se atașeze de un astfel de submarin”, a mai spus Greig.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Câteva zeci de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. 20 din ele au fost salvate. Alte trei au fost doar reperate

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză. Meșterii, impresionați de „mașina de spălat” a naturii

Partenerii noștri