Misterul „minionului furios”, o creatură veche de 500 de milioane de ani despre care se credea că e strămoșul omului, a fost rezolvat
Oamenii de știință spun că au rezolvat un mister al evoluției speciilor, care implică o creatură microscopică, veche de 500 de milioane de ani, poreclită „minionul furios”, relatează The Guardian.
Ceea ce i-a bulversat până acum pe cercetători era faptul că această creatură, cu dimensiunea de doar un milimetru, avea gură, dar nu avea și anus.
Cercetările anterioare sugerau că Saccorhytus coronarius era un membru antic al unui grup mare de animale numit deuterostomi, căruia îi aparțin vertebratele, inclusiv oamenii.
Acum, cercetătorii cred că Saccorhytus nu este un deuterostom, ci face parte din același grup evolutiv ca și artropodele, care include insecte și crustacee.
„Studiile sugerau că Saccorhytus a fost un membru antic al propriei noastre linii evolutive, un grup de animale cunoscut sub numele de deuterostomi. Dar aveam specimene care erau mai bine conservate, așa că ne-am dat seama imediat că autorii lor au înțeles lucrurile greșit”, a spus Philip Donoghue, profesor la Universitatea din Bristol și coautor al celui mai recent studiu publicat în revista Nature.
Echipa a colectat recent sute de specimene, pe care le-a folosit pentru a crea modele digitale 3D ale creaturii și care au dezvăluit caracteristici microscopice mai detaliate.
„Saccorhytus are o dimensiune de doar un milimetru și arată ca o minge șifonată, cu o grămadă de spini și o gură cu inele de dinți în jurul ei”, a spus Donoghue. „Îmi place să-l descriu ca pe un minion furios.”
Descoperirea a fost făcută atunci când echipa și-a dat seama că țepii și găurile din jurul gurii fosilei nu erau organe respiratorii, ceea ce i-a indus în eroare până acum pe cercetători.
„Concluzia anterioară s-a bazat în mare parte pe faptul că fosilele Saccorhytus au o serie de găuri în jurul gurii, pe care le-au interpretat drept branhii primitive, o caracteristică a deuterostomilor. Dar acum știm că aceste găuri sunt pur și simplu locurile din care s-au desprins dinții”, a spus Donoghue.
„Analiza noastră sugerează că Saccorhytus este de fapt un membru al grupului din care fac parte artropodele și rudele lor, numit ecdisozoare, deși nu putem spune cu siguranță unde se încadrează exact”, a adăugat el.
În timp ce embrionii deuterostomi dezvoltă un anus urmat de o a doua gaură care devine gură, Saccorhytus are un singur orificiu, care îndeplinește ambele funcții.
„Saccorhytus nu are un anus, ci doar o structură asemănătoare gurii, prin care elimina tot ce mânca”, a spus Donoghue.
Căutarea celui mai vechi strămoș al omului continuă, a spus Donoghue.
„Înțelegerea noastră despre descendența deuterostomelor este extrem de deficitară. Ne străduim să studiem fosilele timpurii pentru a obține o mai bună înțelegere a evoluției noastre”, a adăugat el.
„Acesta este un studiu foarte frumos, care răstoarnă în mod convingător interpretarea originală a Saccorhytus coronarius”, a spus Dr Imran Rahman, cercetător principal la Muzeul de Istorie Naturală.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News