Misterioasele armate private create de Vladimir Putin pentru a se apăra de mercenarii Wagner
Președintele rus Vladimir Putin își creează o rețea de misterioase companii militare private în toată Rusia, pentru a se proteja de o eventuală nouă revoltă a grupului de mercenari Wagner, relatează Business Insider.
Planurile pentru companiile militare private, sau „întreprinderile speciale”, au fost incluse într-un nou proiect de lege care ridică vârsta de recrutare în armata rusă.
Mișcarea are ca scop contracararea sabotajului și a amenințărilor interne, potrivit unei declarații a președintelui comisiei de apărare din Duma de Stat, Andrei Kartapolov.
Proiectul vine la câteva săptămâni după revolta grupului de mercenari Wagner , care a scos la iveală lacunele din apărarea lui Putin.
Luptătorii grupului au întâmpinat puțină rezistență când au preluat controlul orașului Rostov-pe-Don pe 23 iunie, apoi au avansat spre Moscova, înainte ca liderii rebeli să negocieze un acord cu Kremlinul și să oprească revolta.
Deși Putin nu l-a pedepsit pe Evgheni Prigojin, liderul grupului, el a lansat o căutare a unor presupuși trădători în armata rusă și pare să se teamă de noi amenințări interne la adresa sa.
Potrivit proiectului, milițiile lui Putin ar fi sub comanda guvernatorilor regionali, ar opera la ordinul lui Putin și ar fi înarmate de Ministerul rus al Apărării.
The Barents Observer, o publicație norvegiană, a declarat că misiunea unităților este să „protejeze granița de stat, să lupte împotriva grupărilor armate ilegale și să combată sabotajul străin și grupările de informații”, precum și să înlăture amenințările interne.
Modul în care milițiile vor interacționa cu alte ramuri ale aparatului militar și de informații nu este clar încă. Rusia are deja o gardă națională, iar Putin este protejat de mai multe straturi de securitate.
Nikolai Sokov, un fost oficial de la Kremlin, a declarat pentru The Daily Beast că legea urmărește să susțină apărarea lui Putin.
„Sunt un instrument de îmbunătățire a securității, ceea ce este important, având în vedere acțiunile clandestine foarte active ale serviciilor de informații militare ucrainene, și pot, dacă este necesar, să ajute împotriva oricărei noi revolte”, a spus Sokov.
O altă funcție de bază a milițiilor va fi apărarea împotriva atacurilor interne, în urma unei serii de atacuri cu drone ucrainene asupra orașelor rusești.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News