Live

Exclusiv Mircea Geoană, la DigiFM: Referendumurile din Ucraina nu vor fi recunoscute de nimeni, poate doar de Belarus și Coreea de Nord

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi, în direct la DigiFM în emisiunea „Audiență Națională” cu Alexandru Rotaru și Robert Kiss că referendumurile pregătite de autoritățile pro-ruse din Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie „nu vor fi recunoscute de nimeni” și nu vor avea „niciun fel de consecință din punct de vedere al dreptului internațional”.

„Aceste referendumuri mincinoase și fictive nu vor avea niciun fel de consecință din punct de vedere al dreptului internațional. Nu vor fi recunoscute de nimeni pe lumea asta, poate Belarus și Coreea de Nord. Din punct de vedere al situației de pe teren, acestea (n.red. teritoriile ocupate) vor rămâne tot parte legitimă a teritoriului suveran al Ucrainei. Nu schimbă nimic pe fond. Ele schimbă din punct de vedere al unui tip de amenințare și de schimbare în imaginația și în comunicarea de la Kremlin, care spun că dacă acum este vorba de teritoriu declarat fictiv, minicinos și ilegal ca fiind teritoriu al Federației Ruse, automat Ucraina nu se va mai lupta pentru teritoriul său și Occidentul nu va mai susține Ucraina pentru a-și recupera teritoriul său. Este un referendum care nu are niciun fel de efect. Este, mai degrabă, o formă de disperare și slăbiciune”, spune secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană a precizat că „războiul merge prost pentru Rusia”.

„Este un semn de slăbiciune. Să susții prin propagandă că este o simplă operațiune specială și după să apelezi la o mobilizare parțială este o recunoaștere a faptului că: 1. războiul merge prost pentru Rusia, că ai nevoie de forțe proaspete și 2. că minciuna cu operațiunea specială este devoalată de titularul de la Kremlin. Este chiar și un început de disperare, pentru că economia suferă, aliații și partenerii Rusiei încep să îi critice, reputația armatei este tot mai proastă, exporturile de echipamente militare rusești vor suferi, pentru că o armată care pierde atât de catastrofal nu poate să își vândă marfa către piețele internaționale”, a mai precizat acesta.

Oficialii proruși din regiunile Donețk, Lungask, Herson și Zaporojie au anunțat că vor organiza începând cu data de 23 septembrie referendumuri pentru alipirea la Federația Rusă. 

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Partenerii noștri