Live

Mircea Geoană confirmă prelungirea mandatului său la NATO: Sunt onorat de decizia Secretarului General

Data publicării:
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Foto: Facebook.com

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a confirmat, într-o postare pe Facebook, prelungirea mandatului său cu încă un an și a spus că este „onorat” de decizia secretarului general, Jens Stoltenberg - „Voi putea astfel să contribui la negocierea, adoptarea și implementarea noului Concept Strategic și a agendei NATO 2030”, a scris Geoană.

„Acum doi ani, pe 16 octombrie 2019, am preluat funcția de Secretar General Adjunct al NATO. O mare onoare, dar și o provocare, să fiu primul lider din Centrul și Estul Europei care ocupă o astfel de funcție. Au fost doi ani intenși, plini de provocări, dar și de mari satisfacții. Am învățat și progresat enorm, ca om și ca lider.

Sunt onorat de decizia Secretarului General Jens Stoltenberg de a-mi prelungi mandatul cu încă un an, până în octombrie 2023. Voi putea astfel să contribui la negocierea, adoptarea și implementarea noului Concept Strategic și a agendei NATO 2030.

Nimic mai important decât să asigurăm adaptarea Alianței noastre la un mediu de securitate profund modificat și să continuăm să protejăm în față oricărei amentințări securitatea și prosperitatea celor 30 de națiuni aliate și a celor 1 miliard de cetățeni, de a căror încredere depinde în mod esențial succesul nostru comun.

#WeAreNATO”, a scris Mircea Geoană pe Facebook.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Burleanu vrea un nou mandat în Consiliul FIFA. „Cu preşedintele UEFA am cea mai bună relaţie. Îmi doresc să continui alături de el”

Partenerii noștri