Live

Ministrul turc de externe spune că se coordonează „strâns” cu Szijjarto pentru ratificarea aderării Suediei la NATO

Data publicării:
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan. Foto: Profimedia Images

Turcia și Ungaria se coordonează „strâns” pentru finalizarea procesului de ratificare a aderării Suediei la NATO, a declarat, vineri, șeful diplomației turce, Hakan Fidan, conform Reuters, citat de Agerpres.

Şeful diplomaţiei turce a afirmat, într-o conferinţă de presă comună, la Budapesta, cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, că Suedia a luat o serie de măsuri în conformitate cu solicitările Turciei în ce priveşte combaterea terorismului, dar că se aşteaptă şi la alţi paşi din partea acesteia.

El a menţionat că parlamentul turc va dezbate ratificarea aderării Suediei la NATO la reluarea activităţii, în octombrie.

Reticentă până de curând, Turcia a fost de acord, mai devreme, în iulie, să trimită protocolul de aderare al Suediei în parlamentul turc „cât mai curând posibil”.

Ulterior, ministrul de externe ungar a spus, la rândul său, că încheierea procesului de ratificare de către Ungaria a protocolului de aderare la NATO a Suediei este „doar o chestiune tehnică”.

Suedia şi Finlanda şi-au anunţat în mai 2022, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, candidatura lor pentru NATO, Finlanda devenind deja membru deplin al alianţei în primăvara acestui an.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei la Alianţă - Turcia invocând lipsa de cooperare a guvernului de la Stockholm în extrădarea către Turcia a unor persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă, iar Ungaria reproşându-le politicienilor suedezi că „şi-au făcut un obicei” din a emite critici la adresa guvernului condus de Viktor Orban.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șeful NATO insistă ca membrii alianței să crească bugetele militare

Reacția lui Iohannis după ce nu a fost invitat la întâlnirea șefilor de stat cu președintele Zelenski de la reședința șefului NATO

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Întâlnire crucială la Bruxelles. Zelenski discută cu șeful NATO și cu lideri europeni despre cum vor face față noii administrații Trump

Partenerii noștri