Live

Ministrul Sănătăţii din Germania critică suspendarea vaccinării cu AstraZeneca în unele ţări: Beneficiul este mult mai mare ca riscul

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Ministrul Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, a criticat suspendarea vaccinării cu doze din serul AstraZeneca în unele ţări, susţinând că "beneficiul vaciinării este mult mai mare decât riscul".

Declarația vine în contextul în care Danemarca şi alte câteva ţări europene au suspendat săptămâna aceasta utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, după ce au fost raportate mai multe cazuri de tromboze (formare de cheaguri de sânge) la persoane cărora li s-a administrat acest vaccin, informează vineri dpa, citată de Agerpres.

Potrivit lui Spahn, după ce s-a consultat cu experţi de la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), el poate afirma cu certitudine că nu se constată o creştere notabilă de cazuri de tromboză în legătură cu vaccinarea.

"Regret că unele ţări din Uniunea Europeană au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Din ceea ce ştim până acum, beneficiul vaccinării este mult mai mare decât riscul", a spus ministrul german, potrivit sursei citate.

Preşedintele Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor, Lothar Wieler, a declarat la rândul său că la ora actuală nu există indicii că evenimentele din Danemarca şi din alte ţări sunt unele semnificative din punct de vedere statistic.

Ce spune OMS despre vaccinul AstraZeneca

Organizaţia Mondială a Sănătăţii susține că „nu există vreun motiv pentru a nu utiliza” vaccinul de la AstraZeneca, după ce mai multe state europene au anunţat, din motive de precauţie, că au suspendat administrarea sa, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Da, ar trebui să continuăm să utilizăm vaccinul de la AstraZeneca”, „nu există vreun motiv de a nu-l utiliza”, a declarat Margaret Harris, purtătoare de cuvânt a OMS, într-un briefing de presă la sediul din Geneva al organizaţiei.

Conform purtătoarei de cuvânt a OMS, experţii organizaţiei analizează informaţiile despre formarea de trombi, însă deocamdată nu a fost stabilită nicio legătură de tip cauză-efect.

„Orice alertă de securitate trebuie să facă obiectul unei anchete”, a subliniat ea.

„Trebuie să ne asigurăm întotdeauna că studiem toate alertele de securitate când distribuim vaccinuri şi trebuie să le examinăm, dar nu există nicio indicaţie de a nu-l utiliza”, a adăgat Margaret Harris.

Și Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat „continuarea administrării” vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Danemarca suspendă pentru încă trei săptămâni vaccinarea cu AstraZeneca. EMA continuă să studieze cazurile de tromboze

Angela Merkel e pregătită să comande vaccinul rusesc Sputnik pentru Germania

CNCAV decide mâine ce va face cu lotul AstraZeneca ABV 2856 pus în carantină

Ce se întâmplă cu românii vaccinați dacă se suspendă imunizarea cu AstraZeneca. Valeriu Gheorghiță: Sunt două opțiuni

Partenerii noștri