Live

Ministrul moldovean al apărării: Rusia nu recunoaște că rachetele ei au survolat Rep. Moldova. Ne întreabă pe noi dacă a fost un survol

Data publicării:
Pe 10 octombrie, trei rachete rusești de croazieră au trecut peste Republica Moldova. Foto: Mihai Popșoi/ Twitter

Rusia nu recunoaște că rachetele sale au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova și cere Chișinăului confirmarea că această survolare a avut loc, spune ministrul moldovean al apărării, Anatolie Nosatîi, potrivit IPN.

„Nu am primit nicio explicație oficială. Din discuțiile colegilor de la Ministerul Afacerilor Externe, din discuțiile pe care le-am avut și eu cu atașatul militar, partea rusă ia o poziție de apărare a acțiunilor sale și solicită detalii din partea noastră. În loc să recunoască faptul că au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, ei solicită o confirmare că a fost survolat spațiul nostru.

În condiții normale, în caz de încălcare a spațiului aerian, forțele de apărare antiaeriană trec într-o stare de luptă și se întreprind măsuri de interceptare a țintelor zburătoare cum ar fi rachete sau avioane care încalcă spațiul național al unui stat. Noi avem mijloace de monitorizare, radare, de asta am fost în stare să depistăm aceste ținte și să le confirmăm. Ce ține de mijloacele de interceptare, la acest capitol stăm mai rău, nu avem capacitate pentru a reacționa. Pentru a intercepta o țintă aeriană, avion sau rachetă este nevoie de o altă rachetă sau de un avion de vânătoare care ar doborî această țintă”, a spus Anatolie Nosatîi în cadrul unui interviu la Radio Moldova.

Ministrul apărării spune că în proiectul bugetului de stat pentru anul 2023 a fost majorat bugetul destinat apărării naționale, dar chiar și cu această majorare, Republica Moldova nu-și permite un sistem de apărare antiaeriană.

„Este un sistem foarte complicat și costisitor. Chiar și cu majorarea care se prevede pentru domeniul apărării, e vorba de o achiziție de lungă durată. În acest sens lucrăm la armonizarea legislației privind achizițiile multianuale. Anterior, toate achizițiile care se făceau, se făceau pe un termen scurt și într-un volum foarte mic. Anterior nu s-a vorbit de rachete sau avioane. În acest sens fără asistență din partea partenerilor străini va fi greu de obținut acest gen de armă și această capabilitate”, a mai spus ministrul Apărării.

La începutul lunii, ministrul apărării din Germania, Christine Lambrecht, a anunțat că țara sa va oferi Republicii Moldova drone militare și alte echipamente necesare Armatei Naționale.

„Dronele menționate, din câte am înțeles de la specialiștii din Germania vor sosi în primele luni ale anului 2023. Echipamentul va fi asigurat și cu cursuri de instruire pentru militarii care le vor manevra”, a precizat Anatolie Nosatîi.

Pe 10 octombrie, trei rachete rusești de croazieră au trecut peste Republica Moldova, potrivit Ministerului de Externe de la Chișinău, care l-a convocat pe ambasadorul rus pentru explicații. Și radarele Forțelor Aeriene Române au detectat cele trei rachete rusești.

Ministrul apărării Republicii Moldova spune că Rusia nu recunoaște că a comis o ilegalitate.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri