Live

Ministrul chinez al apărării, Li Shangfu, a fost revocat din funcție

Data actualizării: Data publicării:
Li Shangfu a dispărut, la fel ca omologul său de la ministerul de externe, de mai multe săptămâni. Foto: Profimedia Images

Ministrul chinez al apărării, Li Shangfu, care nu a mai fost văzut în public din luna august, a fost demis din toate funcţiile sale - atât din cea de ministru, cât şi din cea de consilier de stat, a anunţat marţi televiziunea de stat CCTV. Este a doua destituire a unui lider de rang înalt în trei luni, după cea a fostului ministru de externe, Qin Gang.

Li Shangfu se afla în post din luna martie. Postul de televiziune public chinez nu a făcut publice motivele care au stat la baza demiterii şi nici nu a avansat vreun nume pentru un posibil înlocuitor la Apărare, scrie Agerpres, preluând Reuters și AFP.

Portofoliul Ministerului chinez al Apărării rămâne astfel vacant, în timp ce Beijingul se pregăteşte să găzduiască oficiali străini din domeniul apărării la Forumul Xiangshan de la Beijing, preconizat pentru 29-31 octombrie.

Li Shangfu a dispărut din peisajul public cu două luni în urmă. Reuters a relatat luna trecută că Li era investigat pentru acte de corupţie legate de achiziţia şi dezvoltarea de echipamente militare.

Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului - un for de aproximativ 170 de membri, care se reuneşte regulat pe tot parcursul anului pentru a adopta legi sau a rezolva probeme administrative curente - a votat, de asemenea, pentru revocarea fostului ministru de externe Qin Gang din funcţia de consilier de stat, a precizat CCTV.

Qin Gang fusese eliberat din funcţie în iulie, dar el deţinea în continuare înaltul titlu de consilier de stat, conform televiziunii de stat chineze.

Considerat un apropiat al preşedintelui Xi Jinping, Qin Gang fusese numit la conducerea Ministerului Afacerilor Externe la sfârşitul lunii decembrie, înainte de a fi demis câteva luni mai târziu. Beijingul nu a oferit niciun motiv pentru înlăturarea sa.

Deşi nu se cunosc motivele demiterii sale, unele media internaţionale au atribuit-o unei relaţii extraconjugale din perioada în care a fost ambasador al Chinei în SUA, notează EFE.

Comitetul l-a numit pe Yin Hejun în funcţia de ministru al ştiinţei şi tehnologiei din China şi pe Lan Foan în funcţia de ministru de finanţe, conform agenţiilor de presă citate.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri