Ministrul apărării german, despre alegerile din SUA: „Este o situație explozivă. Trebuie să ne preocupe foarte mult”
Ministrul apărării german Annegret Kramp-Karrenbauer a apreciat miercuri că situaţia post-electorală din Statele Unite ale Americii este explozivă şi s-a declarat îngrijorată că aceasta ar putea duce la o criză constituţională, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
„Acesta este o situaţie foarte explozivă. Aceasta este o situaţie care poate duce la o criză constituţională în SUA, după cum just declară experţii. Şi este ceva care trebuie să ne preocupe foarte mult”, a declarat Kramp-Karrenbauer la postul german de televiziune ZDF.
Într-un discurs susţinut la Casa Albă, preşedintele american Donald Trump a afirmat că este în desfăşurare „o fraudă majoră” în numărarea voturilor la alegerile prezidenţiale, fără a oferi dovezi, şi că, din punctul lui de vedere, a câştigat deja alegerile. Trump a promis că va sesiza instanţele americane.
În replică, echipa de campanie a contracandidatului său democrat, Joe Biden, a anunţat că, dacă Trump se adresează instanţelor pentru a împiedica „o înregistrare corespunzătoare a voturilor”, democraţii vor avea echipe juridice pregătite să se opună unui astfel de efort.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News