Live

Militari indieni și chinezi s-au luptat din nou la granița dintre cele două țări, la o jumătate de an de la ultimul conflict

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Soldați indieni și chinezi au intrat într-o nouă confruntare la granița dintre cele două țări, conform presei din India. Luptele s-au soldat cu răniți de ambele părți ale conflictului, scrie BBC.

Incidentul a avut loc în nordul regiunii Sikkim din India, în apropiere de granița extrem de contestată dintre cele două țări. Armata indiană a precizat doar că a avut loc un „incident minor” care a fost „rezolvat de comandanții locali pe baza protocoalelor anterior stabilite”.

O patrulă a armatei chineze ar fi încercat să pătrundă pe teritoriu indian în zona unei trecători din regiunea Sikkim și a fost respinsă de trupe indiene, conform informațiilor din presa indiană. Sikkim se află între Bhutan și Nepal, la 2500 de kilometri est de regiunea Ladakh, acolo unde a avut loc o altă confruntare.

Incidentul vine la puțin peste o jumătate de an de la o luptă corp la corp între soldați indieni și chinezi care a avut loc tot la granița dintre cele două țări. Atunci, în jur de 20 de soldați indieni au fost uciși în timpul unei bătăi care a durat ore bune și în care 600 de soldați s-au lovit cu pietre, bare de metale sau chiar cu mâinile goale, cea mai dură confruntare din ultimii 60 de ani din această zonă de graniță contestată.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China jubilează după anunțul dezmembrării organizației media „Vocea Americii”: „Un instrument simbolic al infiltrării ideologice a SUA”

Care sunt cele șapte țări unde calitatea aerului este aproape perfectă și cât de poluat este aerul în România (studiu)

Noua modă în China: produsele „made in Russia”. Succesul schimbului comercial reiese și din falsificarea originii unor bunuri locale

Rusia și China strâng rândurile în jurul Iranului. Mesaj comun pentru Donald Trump: Să reducă tensiunile

Partenerii noștri