Live

Galerie Foto Milioane de filipinezi s-au calcat în picioare ca să atingă statuia neagră a lui Isus

Data publicării:
Cel puțin 6 milioane de oameni au participat la procesiunea care a durat 15 ore și a presupus deplasarea statuii pe o distanță de 6 kilometri prin Manila. Tradiția este veche de sute de ani. Sursa foto: Profimedia Images

Milioane de credincioși catolici filipinezi au invadat, marți, străzile din Manila pentru a participa la procesiunea Black Nazarene, în cadrul căreia o statuie din lemn negru a lui Isus Hristos este purtată pe străzile capitalei din Filipine, informează CNN.

Cel puțin 6 milioane de oameni au participat la procesiunea care a durat 15 ore și a presupus deplasarea statuii pe o distanță de 6 kilometri prin Manila. Tradiția este veche de sute de ani.

Mulțimea de oameni adunată este comparabilă cu perioada de dinaintea pandemiei, însă cea mai lungă procesiune a fost în 2012, când au fost nevoie de 22 de ore pentru ca statuia să ajungă la biserica Quiapo.

Insulele Filipine au cea mai mare populație catolică din Asia. Aproximativ 80% din cei 110 milioane de locuitori se identifică drept romano-catolici, o moștenire a regimului colonial spaniol care s-a întins timp de peste 400 de ani.

Procesiunea omagiază statuia lui Isus, despre care filipinezii cred că are puteri vindecătoare și că o atingere a ei sau a funiilor cu care este tras carul în care se află statuia îi poate binecuvânta.

Tradiția Black Nazarene datează din 1606, când statuia lui Isus a fost adusă în Filipine din Mexic. În 1767 a fost mutată la biserica Quiapo.

Istoricul Fr. Emilio Edgardo Quiatan spune că statuia este făcută din lemn de Mesquite, care se înnegrește în timp. "Nu se datorează lumânărilor credincioșilor sau pentru că nava care a transportat statuia a ars", explică Quilatan pentru CNN Filipines, demontând legenda înnegririi statuii.

În timpul procesiunii peste 700 de oameni au avut nevoie de ajutor de la Crucea Roșie.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce avize i-ar fi trebuit lui Isus dacă trăia în România de azi

O nouă statuie uriașă a lui Isus se construiește în Brazilia, mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro

Noi date științifice despre mormântul lui Iisus

Liiceanu: „Putem să ni-l imaginăm pe Isus într-un Mercedes?”

Partenerii noștri