Live

Mii de albine au fost găsite în viață după 50 de zile în care au stat îngropate sub cenuşa vulcanului din insula La Palma

Data publicării:
Foto: Profimedia

Mii de albine au fost găsite în viaţă după ce au petrecut 50 de zile îngropate sub un strat de cenuşă al vulcanului din insula La Palma, la aproape 600 de metri distanţă de craterul acestuia, care a început să erupă în data de 19 septembrie.

Elías González, preşedintele Grupului de Apărare Sanitară (ADS) al Apicultorilor din La Palma, a declarat că salvarea albinelor a avut loc sâmbătă, 6 noiembrie, şi că cinci dintre cei şase stupi pe care un apicultor îi deţinea în zonă au fost descoperiţi intacţi. Doar albinele din cel de-al şaselea stup au murit, "dar s-ar putea să fi murit nu din cauza vulcanului, ci pentru că erau slăbite" înainte de erupţie, a explicat el.

Fiecare stup conţine între 30.000 şi 40.000 de albine în primăvară şi între 20.000 şi 25.000 atunci când în zonele lor există mai puţine flori, cu al căror polen se hrănesc. Trei dintre cei şase stupi erau parţial vizibili, iar ceilalţi trei erau îngropaţi complet sub stratul de roci şi de cenuşă.

Agenţii care au participat la operaţiunea de salvare au fost nevoiţi să sape pentru a localiza stupii şi pentru a-i scoate la suprafaţă şi nu au scăpat fără câteva înţepături răzleţe.

Elías González crede că albinele au supravieţuit atât de mult timp deoarece zona a fost acoperită mai mult cu fragmente de lavă şi pietre, decât cu cenuşă fină, iar aerul a putut să pătrundă în interiorul stupilor, scrie Agerpres.

De asemenea, proprietarul stupilor nu a extras întreaga recoltă de miere în timpul verii, astfel încât albinele au avut "rezerve de hrană". "Chiar dacă erau slăbite, albinele au fost găsite în viaţă", a spus el, mulţumit de rezultatul acestei misiuni de salvare.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pesticide care ucid albinele au fost descoperite în 85% din râurile din Anglia

Lava provenită de la erupția unui vulcan a înghițit parcarea unui celebru centru spa geotermal din Islanda

Cum s-a văzut de pe mare erupția vulcanului Etna. Pista aeroportului din Catania și străzile din Sicilia au fost acoperite de cenușă

Alertă roșie în Italia, unde vulcanii Etna și Stromboli au erupt în același timp. Aeroportul din Catania a fost închis

Partenerii noștri