Live

Mesajul unui oligarh rus pentru Putin: „Naționalizarea ne va da cu 100 de ani în urmă”, în vremurile Revoluției bolșevice

Data actualizării: Data publicării:
„Nu ar trebui să trântim uşa ci să ne străduim să păstrăm poziţia economică a Rusiei pe acele pieţe pe care ne-am străduit atât de mult să le cultivăm”, a scris Potanin într-o postare online. Foto: Profimedia Images

Confiscarea activelor companiilor care s-au retras de pe piața rusă după invadarea Ucrainei ar distruge încrederea investitorilor pentru următorii zeci de ani și ar readuce Rusia în zilele catastrofale din timpul Revoluției bolșevice din 1917, a avertizat magnatul rus al metalelor, Vladimir Potanin, potrivit Reuters.

„Nu ar trebui să trântim uşa ci să ne străduim să păstrăm poziţia economică a Rusiei pe acele pieţe pe care ne-am străduit atât de mult să le cultivăm”, a scris Potanin într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Magnatul metalelor a mai spus că o confiscare a activelor companiilor care au părăsit Rusia ar pune ţara în afara investitorilor timp de mai mult decenii. „Asta ne-ar da înapoi cu 100 de ani, până în 1917, iar consecinţele, o lipsă globală de încredere a investitorilor în Rusia, le-am resimţi timp de mai multe decenii”, a adăugat Potanin.

Potanin, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia potrivit Forbes, și cel mai important acționar al companiei Norilsk Nickel – cel mai mare producător de paladium și nickel rafinat – este un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, cu care obișnuiește să joace hochei. Foto: Profimedia Images

Potanin, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia potrivit Forbes și acționar principal al companiei Norilsk Nickel – cel mai mare producător de paladium și nickel rafinat din lume – este un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, cu care obișnuiește să joace hochei.

Potanin nu este primul oligarh rus care critică deciziile lui Putin

În data de 28 februarie, la doar patru zile după debutul invaziei Ucrainei, un alt oligarh rus, Oleg Deripaska, a făcut şi el un apel pentru sfârşitul „capitalismului de stat” în Rusia, în contextul crizei provocate de sancţiunile occidentale.

Confruntată cu un val de sancţiuni internaţionale, care au provocat o prăbuşire a rublei şi o accelerare a inflaţiei, Rusia a adoptat măsuri pentru a limita, pe cât posibil, fuga valutelor şi capitalurilor străine, scrie Agerpres.

Fără a pronunţa cuvântul „naţionalizare”, preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit joi de numirea unor administratori „externi” la conducerea firmelor la care acţionarii majoritari sunt companii străine, şi care în ultimele săptămâni au anunţat că vor părăsi Rusia, „pentru a le transfera către cei care vor să le facă să funcţioneze”.

Putin și Potanin, într-o întâlnire oficială. Foto: Profimedia Images

Numeroase companii străine au anunţat că îşi suspendă activităţile în Rusia, de la Coca-Cola şi H&M, până la McDonald's, Ikea, Shell sau BP.

„Vedem că economiile Occidentului au avut de suferit după ce au impus sancțiuni împotriva Rusiei”, a spus Potanin. „Așa că trebuie să fim mai înțelepți și să evităm un scenariu în urma căruia sancțiunile noastre ne lovesc pe noi.”

Citește și: Cleptocrația lui Putin. Cine sunt oligarhii ruși care își văd viețile date peste cap și averile topindu-se sub sancțiunile occidentale

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Partenerii noștri