Live

Mesajul ironic de pe pancarta uriașă cu care au fost întâmpinați Putin și Trump la Helsinki

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele american, Donald Trump şi omologul său rus, Vladimir Putin, au fost întâmpinaţi la Helsinki, în Finlanda, de o serie de panouri montate de ziarul Helsingin Sanomat, în care era criticată relaţia celor doi lideri cu presa, scrie Huffington Post, citat de News.ro. 

Panourile publicitare au fost plasate pe ruta celor doi către locul în care are loc summit-ul.

În afară de primul panou, pe care era scris „Domnule Preşedinte, Bine Aţi Venit pe Tărâmul Presei Libere”, pe majoritatea celorlalte erau transcrise titluri din ediţiile trecute ale ziarului, în care erau consemnate acţiunile celor doi împotriva presei.

„Titlurile scot în evidenţă relaţia turbulentă a celor doi cu presa şi au fost publicate între 2000 şi 2018”, se arată într-un comunicat emis de ziar. 

Redactorul-şef, Kaius Nieme, a explicat că panourile au ca scop susţinerea „colegilor care trebuie să se lupte în circumstanţe din ce în ce mai grele în fiecare zi în Rusia şi SUA”, notând că ambele ţări sunt poziţionate destul de jos în clasamentul mondial privind libertatea presei.

În 2018, în World Press Freedom Index, Rusia ocupă locul 148 în timp ce SUA se află pe 45. Finlanda este pe poziţia a patra.

Trump a declarat înainte să ajungă la Helsinki că „majoritatea presei noastre este, într-adevăr, un duşman al poporului”.

De asemenea, alte grupuri de activişti au protestat faţă de cei doi lideri. Campania pentru Drepturile Omului a plasat bannere pe Palatul Prezidenţial al Finlandei în care Putin este atacat pentru tratamentul de care are parte comunitatea LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender) din Cecenia, iar Greenpeace a plasat două bannere pe biserica Kallio în care îndeamnă cei doi lideri să „ne încălzească inimile, nu planeta”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Partenerii noștri