Live

Video Mașina în care se afla Papa Francisc a fost oprită de protestatari: „Corida este un păcat”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

O activistă pentru drepturile animalelor a alergat în fața mașinii Papei Francisc, aflat joi în vizită la Luxemburg, și i-a cerut „să oprească torturarea taurilor”, scrie Politico. Protestatarii au spus: „corida este un păcat”. Câțiva dintre manifestanți au fost arestați.

Astfel, manifestanta de la PETA care protesta împotriva legăturilor Vaticanului cu luptele de tauri s-a aruncat în fața convoiului Papei Francisc în timpul vizitei sale în Luxemburg, joi.

În timp ce spectatorii se aliniau pe marginea drumurilor pentru a îl urmări pe pontiful de 87 de ani cum trece prin capitală în vehiculul său caracteristic, Papamobilul, o protestatară a sărit peste o baricadă și s-a aruncat în fața mașinii.

Într-un videoclip cu incidentului, postat de organizația pentru drepturile animalelor PETA, precum și în filmările făcute de presa locală, poate fi văzută cum cade în genunchi, ridicând un semn și strigând la Papă să „oprească tortura taurilor.”

Activista, membră a PETA, a fost rapid trasă deoparte de către echipa de securitate al Papei, împreună cu alți doi activiști, potrivit presei locale. Toți au fost arestați.

PETA a declarat într-un comunicat de joi că protestatarii au suferit răni în timpul reținerii lor, dar a adăugat că „violența” a fost „nimic în comparație cu cruzimea la care sunt supuse animalele în arenele de tauri.”

„PETA îi cere Papei Francisc să pună capăt afilierii Bisericii cu luptele de tauri, care sunt crude și necreștine” a adăugat grupul.

Luptele de tauri, un sport vechi de secole în care un taur este hărțuit și ucis în fața mulțimii, sunt practicate în Spania, Portugalia și sudul Franței, precum și în unele părți ale Americii Latine. Ele au fost interzise în alte părți, inclusiv în Regatul Unit și Italia.

Încă din 1567, Papa Sfântul Pius al V-lea a emis un decret care interzicea luptele de tauri sub pedeapsa excomunicării, numindu-le „crude și josnice”. Cu toate acestea, potrivit PETA, coridele sunt adesea dedicate sfinților catolici, iar toreadorii sunt binecuvântați de preoți locali.

PETA a subliniat că în enciclica Laudato Si', scrisoarea Papei Francisc către Biserica Catolică despre îngrijirea mediului, este precizat că „orice act de cruzime față de orice creatură este contrar demnității umane”, deși Papa nu a făcut comentarii specifice pro sau contra luptelor de tauri.

Nu este prima dată când protestatarii anti-corida au perturbat o apariție a Papei Francisc.

Luna trecută, activiști PETA au întrerupt audiența săptămânală a pontifului la Vatican, strigând și afișând pancarte care susțineau că luptele de tauri sunt „un păcat”, înainte de a fi îndepărtați.

Papa Francisc a ajuns în Luxemburg joi, pentru prima sa vizită în această țară. El a îndemnat micul stat fără ieșire la mare, care are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, să își crească contribuțiile la ajutorul extern, spunând unui grup de lideri politici că „bogăția include responsabilitate.”

El va călători și în Belgia săptămâna aceasta, unde se va întâlni cu supraviețuitorii abuzurilor comise de clerul catolic. Această călătorie este o apariție rară în Europa în afara Vaticanului pentru Papa Francisc, care a încheiat recent cea mai lungă călătorie a sa din Asia de Sud-Est.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

După 1.930 de zile de muncă și un miliard de euro cheltuit pentru o ”bijuterie”, au primit o mare lovitură din partea instanței

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa a expulzat un episcop și mai mulți preoți din Peru pentru abuzuri fizice petrecute „cu sadism și violență”. Ce ascunde scandalul

„Trebuie să-i dăm Italiei o mică bătaie.” Papa Francisc ceartă cuplurile care adoptă animale de companie în loc să devină părinți

„Suntem pe cale să distrugem lumea”. Avertismentul dur al lui Papa Francisc pentru liderii politici

Papa Francisc s-a îmbolnăvit și își anulează toate audiențele de astăzi

Partenerii noștri