Mark Rutte e optimist că va prelua șefia NATO, dar România, Slovacia și Ungaria îi pun piedici: „Voi aștepta”
Premierul olandez, Mark Rutte, s-a declarat „optimist” cu privire la șansele sale de a fi numit noul secretar general al NATO, dar a subliniat că acest lucru „nu este încă decis”, din cauza lipsei de sprijin din partea României, Slovaciei și Ungariei, potrivit EFE.
Liberalul Mark Rutte, prim-ministru în exerciţiu al Olandei, s-a declarat „optimist” cu privire la şansele sale de a fi numit noul secretar general al NATO, dar a subliniat că acest lucru „nu este încă decis”, din cauza lipsei de sprijin din partea României, Slovaciei şi Ungariei.
Rutte, care a anunţat vara trecută că va părăsi politica olandeză după căderea ultimului său cabinet, este plin de speranţă în privinţa şanselor sale de a ajunge în fruntea unei organizaţii internaţionale.
„Sunt optimist”, a declarat el într-un interviu.
El recunoaşte, totuşi, că încă nu are sprijinul tuturor celor 32 de state membre, deşi a călătorit recent în Turcia şi a reuşit să-l convingă pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, cu care s-a confruntat în nenumărate rânduri în calitate de prim-ministru olandez.
„Acest tip de paşi din cadrul procesului, a zbura pentru a vedea pe cineva, trebuie să se încadreze într-o abordare mai largă a întrebării: Mă vor sprijini acele ţări după aceea? Dar asta nu poate fi prevăzut în avans”, a subliniat Rutte.
Statele Unite au fost printre primele ţări care şi-au exprimat sprijinul pentru Rutte în cursa sa către NATO
Statele Unite au fost printre primele ţări care şi-au exprimat sprijinul pentru Rutte în cursa sa către NATO, însă politicianul olandez spune că „nu a auzit” confirmarea zvonurilor că Washingtonul exercită deja presiuni asupra Ungariei să renunţe la veto-ul său.
„De asemenea, nu exclud să existe o altă conversaţie în paralel. Deocamdată, voi aștepta, pentru că nu e ca şi cum aş suna oamenii să le spun: daţi-mi sprijinul vostru”, a recunoscut el.
Ungaria a reiterat marţi că nu îl va sprijini pe Rutte, argumentând că prioritatea sa este ca NATO să fie condusă de un reprezentant din Europa de Est, precum preşedintele României, Klaus Iohannis, a cărui candidatura nu are totuşi prea multe şanse, având în vedere sprijinul larg din rândul aliaţilor pentru Rutte.
Nici Slovacia nu s-a hotărât deocamdată.
Miniştrii de Externe ai NATO participă joi şi vineri la Praga la o întâlnire informală pentru a pregăti summitul liderilor aliaţi care va fi găzduit de Washington în perioada 9-11 iulie, în care sprijinul pentru Ucraina va fi unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi, dar este, totodată, de aşteptat să se ajungă la un acord în privinţa celui care îi va succeda norvegianului Jens Stoltenberg în fruntea NATO.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News