Live

Marea Britanie condamnă „activitățile periculoase și destabilizatoare” ale Beijingului. Unde au loc provocările

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: GettyImages

Ministrul britanic de externe David Lammy a denunţat luni „activităţile periculoase şi destabilizatoare" ale Beijingului în Marea Chinei de Sud, o zonă aflată în centrul tensiunilor regionale, după o vizită în Filipine la sfârşitul săptămânii trecute.

„O treime din comerţul maritim la nivel global trece prin Marea Chinei de Sud. Creşterea în Marea Britanie şi în întreaga lume depinde de securitatea acestor rute comerciale. De aceea suntem îngrijoraţi de activităţile periculoase şi destabilizatoare ale Chinei în această regiune", a afirmat şeful diplomaţiei britanice pe reţeaua X, relatează AFP, potrivit Agepres.

„Filipinele se află în prima linie, confruntându-se frecvent cu provocări în ceea ce priveşte libertatea de circulaţie şi dreptul internaţional", a adăugat ministrul, care a semnat sâmbătă un parteneriat consolidat, mai ales în domeniul apărării, cu omologul său filipinez, Enrique Manalo.

Invocând motive istorice, Beijingul revendică suveranitatea asupra aproape a tuturor recifelor şi micilor insule nelocuite din Marea Chinei de Sud, ignorând hotărârea unei instanţe internaţionale conform căreia pretenţiile sale nu au niciun temei legal.

Beijingul şi Manila au revendicări concurente în zonă, iar Gărzile de Coastă chineze au frecvent altercaţii cu Gărzile de Coastă filipineze, stârnind îngrijorări că astfel de incidente ar putea escalada şi conduce la un adevărat conflict armat.

În acest context, Manila încearcă să-şi consolideze relaţiile cu aliaţii săi.

„Suntem ţări care respectă dreptul internaţional (...) Suntem ţări care îşi iau în serios obligaţiile ce ne revin în baza Cartei Naţiunilor Unite", a declarat Lammy în momentul semnării, sâmbătă, a acestui parteneriat.

La sfârşitul lunii februarie, portavionul francez Charles de Gaulle a efectuat prima sa misiune în Filipine.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie anunță că un „număr semnificativ” de țări sunt pregătite să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina

China jubilează după anunțul dezmembrării organizației media „Vocea Americii”: „Un instrument simbolic al infiltrării ideologice a SUA”

Viitorul umbrelei nucleare a Europei, după ce Trump pare a fi slăbit protecția NATO: cât de puternice sunt Franța și Marea Britanie

Noua modă în China: produsele „made in Russia”. Succesul schimbului comercial reiese și din falsificarea originii unor bunuri locale

Partenerii noștri