Galerie Foto Mare parte din SUA, lovită de o furtună puternică de zăpadă. Aproape un milion de oameni nu au curent electric, mii de zboruri anulate
O mare parte din nordul Statelor Unite - din statul Washington până în New England – este sub avertizări de furtună de zăpadă, viscol și vânt puternic. În Wisconsin, Michigan, Illinois, Indiana şi New York, vântul puternic şi ploile îngheţate au lăsat aproximativ 900.000 de locuinţe şi companii fără curent electric.
În apropiere de oraşul Grand Rapids, Michigan, grav afectat de inundaţii, un pompier a murit după ce o o linie electrică a fost doborâtă de gheaţă, au anunţat autorităţile locale pe Twitter.
Furtuna a întârziat sau a anulat peste 1.300 de zboruri în întreaga ţară, potrivit Flightware.com, iar autorităţile au avertizat şoferii cu privire la condițiile dificile de trafic. .
În Ann Arbor, Michigan, unde se află Universitatea din Michigan, aproape 20.000 de locuinţe şi firme au rămas fără curent electric. Cursurile de la universitate nu au fost anulate, dar studenţii au fost sfătuiţi să dea dovadă de prudenţă.
Mare parte din California este sub avertizări de vânt puternic şi furtună. În San Francisco au fost raportate fenomene de iarnă, în timp ce în zonele înalte - chiar şi în zona Los Angeles - meteorologii au anunțat viscol. Până sâmbătă, stratul de zăpadă la aproximativ 72 km est de Los Angeles, în Munţii San Gabriel, ar putea ajunge la 2,4 metri de zăpadă.
Joi dimineaţă, ningea puternic în Minneapolis, unde deja e depus un strat consistent de zăpadă. Imaginile video şi fotografiile de pe reţelele sociale au arătat maşini blocate pe şosele, în timp ce străzile şi trotuarele erau acoperite de troiene. Peste 29.000 de elevi învață online pentru restul săptămânii, în timp ce zeci de districte şcolare au anulat cursurile în Dakota de Nord şi de Sud, Colorado, Michigan şi Wyoming.
Pe de altă parte, unele părţi din Valea Ohio şi din sudul ţării ar putea înregistra temperaturi maxime aproape record, începând de joi şi continuând în următoarele zile. Duminică, se aşteaptă 31 grade Celsius în Jacksonville, Florida.
Experţii spun că frecvenţa şi intensitatea din ce în ce mai mare a acestor furtuni, care alternează cu valuri de căldură extremă şi perioade de secetă, sunt cauze ale schimbărilor climatice.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News