Live

Galerie Foto Ziua Z - 79 de ani de la debarcarea Aliaților în Normandia, operațiune care a dus la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial

Data publicării:
Data de 6 iunie marchează Ziua Debarcării în Normandia și începutul evenimentelor care au dus la victoria Aliată pe Frontul de Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial. Foto: Profimedia Images

Data de 6 iunie marchează Ziua Debarcării în Normandia și începutul evenimentelor care au dus la victoria Aliată pe Frontul de Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cu 79 de ani în urmă, pe 6 iunie 1944, începeau operaţiunile prin care forţele aliate îşi propuneau deschiderea unui nou front de luptă, în vestul Europei. Operaţiunile militare, cunoscute sub denumirea de Bătălia pentru Normandia, au necesitat implicarea unui număr uriaş de soldaţi - aproape 3 milioane - care au traversat Canalul Mânecii din Anglia până pe plajele franceze ale Normandiei.

Debarcarea a fost prima parte a operațiunii Overlord, numele de cod pentru Bătălia pentru Normandia din cel de-Al Doilea Război Mondial. Codificată ca operațiunea Neptun și cunoscută ulterior ca D-Day (Ziua Z), debarcarea a rămas invazia marină de cea mai mare amploare din istorie, a marcat începutul eliberării Franței de sub ocupația Germană și a pus bazele victoriei Aliaților pe Frontul de Vest.

Greșeala Germaniei naziste în ziua „D-Day”

Primele planuri ale operațiunii au fost schițate în 1943. Generalul Dwight Eisenhower, comandantul aliat suprem în Europa, a descris invazia ca fiind începutul "marii cruciade" de eliberare a continentului european de sub dominaţia nazistă. De cealaltă parte, Adolf Hitler îl numise pe Erwin Rommel la comanda forțelor germane cu sarcina de a construi fortificațiile din Zidul Atlanticului care să prevină debarcarea aliaților.

Chiar în momentul debarcării, comandantul german se afla la Berlin, acest lucru întârziind o reacție germană care trebuia să implice în luptă detașamente de vehicule blindate împotriva aliaților.

Debarcarea a fost precedată de bombardamente intense atât de pe mare, cât și din aer. Un total de 24.000 de parașutiști americani, britanici și canadieni au fost transportați spre coasta europeană imediat după miezul nopții. Infanteria aliată și diviziile de blindate au început să se apropie de plajele Normandiei la ora locală 6.30. O porțiune de 80 de kilometri de coastă a fost împărțită în cinci sectoare: Utah, Omaha, Gold, Juno și Sword.

Câți oamenu au murit în prima zi a debarcării din Normandia

Trupele au fost întâmpinate cu baraje de mitralieră și artilerie, iar țărmul era minat și acoperit cu obstacole realizate din sârmă ghimpată, țepușe de lemn și de metal. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate pe plaja Omaha. Pierderile aliaților în prima zi de luptă au fost estimate la peste 10.000 de soldați, dintre care 4.414 au fost decese confirmate. Armata germană a estimat pierderi cuprinse între 4.000 și 9.000 de soldați.

Peste 160.000 de militari americani, britanici, canadieni şi din alte ţări aliate au debarcat în Normandia în dimineaţa zilei de 6 iunie 1944. Potrivit estimărilor, în total, din iunie până la finalul lui august, în campania din Normandia, 29.000 de americani și-au pierdut viața și 106.000 au fost răniți sau dați dispăruți, 11.000 de britanici au murit, 54.000 au fost răniți sau au dispărut în luptă, 5.000 de canadieni și-au pierdut viața și 13.000 au suferit răni sau au dispărut.

De partea germană, au fost pierdute 30.000 de vieți, 80.000 de soldați au fost răniți și 210.000 au dispărut în luptă. Francezii au raportat 12.200 de civili răniți și dispăruți.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri