Live

Zece membri ai unei familii, aflaţi în drum spre o înmormântare, ucişi de o bombă. Tragedia a avut loc în Afganistan

Data actualizării: Data publicării:
Bombardament în Afganistan. Foto: Getty Images

Zece membri ai unei familii au fost ucişi marţi după ce maşina lor a sărit în aer în timp ce se îndreptau spre o înmormântare în estul Afganistanului, au declarat oficiali locali citaţi de AFP.

"Victimele sunt cinci bărbaţi, două femei şi trei copii din aceeaşi familie", a precizat Talib Mangal, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Khost, pentru AFP. "Ei mergeau în provincia Logar pentru a participa la o înmormântare", a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei provinciei, Adil Haidar, a confirmat tragedia şi bilanţul, iar un reprezentant al Ministerului de Interne a arătat că bomba a fost plasată la marginea drumului de către talibani.

Situaţia din Afganistan continuă să se deterioreze în timp ce Statele Unite şi talibanii discută despre o retragere a trupelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii de securitate din partea insurgenţilor.

Weekendul trecut, presa americană a relevat că Washingtonul îşi va anunţa săptămâna aceasta intenţia de a retrage 4.000 de militari americani din Afganistan, dintr-un total de aproximativ 13.000 câţi se află în prezent în această ţară.

Oraşul Khost este situat la sud-est de Kabul, la frontiera cu Pakistanul.

Vineri, zece afgani, dintre care patru femei şi un copil, au fost ucişi în estul ţării de explozia unei bombe la trecerea vehiculului în care se aflau.

Redactare G.M.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atentat eşuat asupra Curţii Supreme din Brazilia: două explozii în apropierea clădirii. Țara găzduiește summitul G20 săptămâna viitoare

SUA oferă o sumă uriașă în schimbul informațiilor legate de un atentat care a avut loc acum 30 de ani

Imagini cu explozia de la atacul terorist din Ankara

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri