Live

VIDEO. Un cuplu din India s-a căsătorit în avion pentru a evita restricţiile anti-COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Un cuplu din India s-a căsătorit în avion. Foto: YouTube

Un cuplu indian a închiriat un avion și a organizat o nuntă la înălțime, cu peste 160 de invitați, în încercarea de a scăpa de restricțiile impuse de pandemia de Covid-19.

Imaginile video postate pe rețelele de socializare îi arată pe nuntași sărbătorind în avionul închiriat. Contrar regulilor, persoanele aflate la bord nu poartă măști sanitare, iar regulile de distanţare socială nu au fost respectate.

Un purtător de cuvânt al SpiceJet a declarat pentru Indian Express că Boeing 737 a fost rezervat de la Madurai la Bangalore de către un agent de turism pentru o călătorie care ar fi fost făcută după o nuntă. De asemenea, potrivit acestuia, clientul a fost „informat în mod clar cu privire la regulile impuse Covid care trebuie respectate și i s-a interzis organizarea oricărei activități la bordul avionului.” „În ciuda solicitărilor, pasagerii nu au respectat directivele, iar compania va lua măsurile corespunzătoare în conformitate cu regulile", a adăugat el.

Mai multe state din India au impus lockdown-uri stricte în ultimele şase săptămâni, în contextul în care India se confruntă cu un val devastator de COVID-19.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a numit-o Jasmine Paolini pe Jaqueline Cristian, după meciul dramatic de la Indian Wells. Mesaj și pentru români

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA vor ca India să elimine taxele vamale la importul de mașini înainte ca Tesla să intre pe piața din statul asiatic (surse)

Premiu de un milion de dolari oferit pentru descifrarea limbajului unei civilizații antice. „Niciun simbol nu a fost deslușit încă”

Zeci de muncitori din India au fost salvați după ce au stat 60 de ore blocați în containere metalice lovite de o avalanșă în Himalaya

Aaryan Shukla, supranumit „calculatorul uman”, a doborât șase recorduri mondiale la matematică într-o singură zi

Partenerii noștri