Live

VIDEO. Prințul Harry, de nerecunoscut la sosirea în Canada, "pentru o nouă viață, mai independentă"

Data actualizării: Data publicării:
Ducele și ducesa de Sussex. Foto: Getty images

Prinţul Harry a ajuns marţi în Canada pentru a i se alătura soţiei sale, Meghan, şi fiului lor, Archie, alături de care va începe o nouă viaţă, "mai independentă" de casa regală britanică, scrie Agerpres.

La mai puţin de două săptămâni după anunţul şoc al ducelui şi ducesei de Sussex de a se retrage din familia regală, pentru a deveni mai independenţi, şi la două zile după acordul anunţat de regina Elisabeta a II-a, prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, a aterizat la ora 03:00 GMT în Vancouver, purtând o căciulă pe cap şi o geantă aruncată neglijent pe umăr, potrivit imaginilor publicate de Daily Mail.

El a luat apoi un alt zbor către insula Vancouver, unde Meghan şi Archie îl aşteptau în casa în care locuiesc de mai multe săptămâni şi unde familia princiară a petrecut sărbătorile de sfârşit de an.

Sky News a prezentat imagini cu prinţul urcându-se grăbit într-un sedan cenuşiu care îl aştepta şi care apoi a plecat sub escorta poliţiei.

Harry s-a întâlnit cu soţia sa Meghan, 38 de ani, care s-a întors în Canada a doua zi după anunţul retragerii cuplului şi care de atunci a fost văzută de mai multe ori mergând în vizită la diverse asociaţii.

Ducele de Sussex a părăsit Regatul Unit luni seară, după unul dintre ultimele sale angajamente oficiale în calitate de membru al familiei regale, a anunţat cotidianul britanic Daily Telegraph. Harry a avut o apariţie consistentă la summitul Regatul Unit - Africa destinat investiţiilor de la Londra, unde s-a întâlnit cu mai mulţi şefi de stat africani şi s-a întreţinut în privat cu prim-ministrul Boris Johnson.

Plecarea sa în Canada marchează o primă etapă a unei "vieţi mai independente". Regina Elisabeta a II-a a declarat că le "susţine" dorinţa şi a anunţat sâmbătă un acord cu nepotul ei, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi cu fosta actriţă americană.

Ruptura, care va deveni oficială în primăvară, va fi mai dură decât sperau ducele şi ducesa de Sussex, care nu vor mai putea utiliza titlurile de "alteţe regale", nu vor mai beneficia de fonduri publice şi nu o vor mai reprezenta oficial pe suverana de 93 de ani. Harry va trebui, de asemenea, să renunţe la funcţiile sale militare, la care ţinea foarte mult.

Exprimându-se public pentru prima dată după criza pe care a provocat-o în monarhia britanică, Harry a recunoscut duminică seara că simte "o mare tristeţe": "Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare, fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil", a spus prinţul Harry.

Editor: I. I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump readuce în discuție „ideea excelentă” de a face Canada al 51-lea stat american

Canada anunţă noi reguli la frontieră, după amenințarea lui Donald Trump privind tarifele

Prințul Harry și Meghan Markle au publicat o imagine rară cu copiii lor, pe felicitarea oficială de Crăciun

Un câine s-a întors acasă la 2 luni după ce a dispărut în pădure cu stăpânul. Ce s-a întâmplat cu bărbatul care plecase la vânătoare

Partenerii noștri