Live

VIDEO. Macron, ovaționat în Congres pentru discursul despre climă

Data publicării:

Preşedintele francez a fost ovaţionat în Congresul Statelor Unite. A ţinut un discurs în faţa camerelor reunite - o onoare de care se bucură puţini oaspeţi străini. Emmanuel Macron le-a amintit aleşilor americani că şi ei sunt responsabili de pacea şi ordinea mondială şi nu a ezitat să facă aluzii la politica naţionalistă a preşedintelui american. A vorbit şi despre protejarea planetei şi acordul privind clima, din care Donald Trump a retras Statele Unite, anul trecut.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Ce sens are viaţa noastră, cu adevărat, dacă distrugem planeta şi sacrificăm, astfel, viitorul copiilor noştri? Când poluăm oceanele, când nu controlăm emisiile de dioxid de carbon şi distrugem biodiversitatea, ne omorâm planeta. Trebuie să recunoaştem un lucru: nu există o planetă B. Şi sunt sigur că într-o bună zi, SUA se vor alătura din nou Acordului de la Paris.

Din Congres, preşedintele francez a mers la o întâlnire cu studenţii Universităţii George Washington. Interesul a fost atât de mare încât cele 1.200 de locuri în sală au fost ocupate prin tragere la sorţi. Emmanuel Macron le-a răspus tinerilor la întrebări dintre cele mai diverse: de la problemele Europei, la imigraţie, războiul comercial şi bineînţeles, schimbările climatice.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Nu uitaţi că dacă vreţi o societate echitabilă, dacă vreţi să evitaţi aceste riscuri majore, noi migraţii, noi violenţe, noi frustrări, va trebui să construiţi un mediu corect. Va trebui să construiţi o globalizare corectă. Va trebui să rezolvaţi toate acestea, nu există altă opţiune.

Emmanuel Macron şi Donald Trump au afişat o relaţie de prietenie strânsă, însă continuă să aibă multe păreri diferite asupra politicii mondiale. Preşedintele francez a încercat să-l convingă pe cel al SUA că acordul nuclear cu Iranul trebuie păstrat. În conferinţa de presă de la finalul celor 3 zile de vizită de stat, a spus că nu crede, totuşi, că liderul de la Casa Albă şi-a schimbat opinia.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Ţin cont de faptul că este o promisiune făcută în campania electorală acum mult timp. Nu ştiu care va fi decizia Statelor Unite, dar analizând raţional toate declaraţiile preşedintelui Trump, nu văd nimic care să mă facă să cred că va păstra acordul nuclear cu Iranul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Care sunt principalele puncte ale acordului încheiat în Baku, la COP29, summitul anual al ONU pentru climă

Reacția Iranului după ce Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu

Iranul face noi pași în dezvoltarea programului nuclear. Își pune în funcțiune „noi centrifuge avansate”

Ce vrea Iranul la schimb ca să-și limiteze stocurile de uraniu îmbogățit

Partenerii noștri