VIDEO. Femeia cu cea mai mare gură din lume a intrat în Cartea Recordurilor
Guinness World Records a confirmat că Samantha Ramsdell, din statul Connecticut, este deținătoarea recordului pentru cea mai mare gură din lume a unei femei. Gura sa măsoară 6,56 centimetri și ajunge la aproape 10 centimetri atunci când Samantha râde. "Nu m-am gândit niciodată că aș putea să fiu atât de faimoasă pentru gura mea", a spus tânăra, relatează CNN.
Femeia a știut întotdeauna că are o gură mare, dar abia când cei cu care interacționa pe rețeua TikTok au subliniat că ar putea avea o gură de dimensiuni record, a decis să meargă pentru înregistrare la Guinness.
În clipurile postate pe rețeaua socială, Samantha apare în timp ce mănâncă trei gogoși în același timp. Însă, în ciuda faimei pe care i-au adus-o filmările postate pe internet, ea spune că nu a fost întotdeauna distractiv. În copilărie, obișnuia să fie ținta glumelor colegilor.
Acum, la 31 de ani, Samantha Ramsdell are 1,7 milioane de fani pe TikTok, dar mai ales "o gură cu dimensiuni de Cartea Recordurilor".
"Este superputerea mea. Este lucrul care mă face unică și specială", a spus ea. „Toți oamenii ar trebui să aprecieze ceea ce îi face diferiți”, a mai precizat Samantha.
Ea speră să aibă într-o zi propriul spectacol, folosindu-și umorul, inteligența și calitățile vocale de cântăreață.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News