Un tânăr paralizat de la brâu în jos a reușit să meargă singur datorită unei intervenții chirurgicale de pionierat
Un tânăr din Statele Unite care a rămas paralizat de la brâu în jos în urma unui accident de snowmobil a scris istorie în domeniul medicinei după ce a reuşit să meargă în mod independent graţie unei intervenţii chirurgicale de pionierat, relatează luni Press Association.
O echipă de medici americani a utilizat un electrod implantat sub regiunea lezată pentru a stimula nervii din coloana vertebrală rămaşi intacţi după accident, scrie Agerpres.
În cadrul testelor, pacientul în vârstă de 29 de ani, a reuşit să se ridice şi să meargă pe o distanţă de 102 metri cu ajutorul unui rolator ortopedic.
În momentul în care electrodul controlat de la distanţă era oprit, bărbatul rămânea din nou paralizat.
Aceasta a fost pentru prima dată când bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a putut merge singur după ce a suferit accidentul, în urmă cu cinci ani.
''După implantare şi pornirea stimulării pacientul şi-a redobândit controlul voluntar al mişcărilor picioarelor'', a explicat neurochirurgul Kendall Lee care a condus echipa de la Mayo Clinic din Rochester, Minnesota.
''Motivul pentru care acest lucru este important este faptul că propria minte a pacientului, gândul, a condus mişcarea picioarelor sale. La fel de important este faptul că am reuşit să-l facem să se ridice în mod independent şi să îşi controleze paşii'', a declarat medicul care a precizat că ''este foarte interesant'', însă cercetarea se află deocamdată în prima etapă.
Bărbatul a suferit o leziune severă a coloanei vertebrale în zona mediană a spatelui care a dus la pierderea totală a funcţiei senzoriale şi de mişcare mai jos de brâu.
Spre deosebire de nervii periferici, cei ai coloanei vertebrale nu se pot reface singuri. Din acest motiv, acest tip de leziuni reprezintă de cele mai multe ori evenimente care produc efecte devastatoare şi schimbă viaţa persoanelor afectate ducând la paralizie dizabilitantă.
Tehnica utilizată de echipa de la Mayo Clinic, descrisă în jurnalul ştiinţific Nature Medicine, s-a bazat pe o tehnologie veche, reorientată.
Electrodul a fost adaptat de la un tip de dispozitiv electric utilizat în mod comun pentru tratarea durerii. Însă, acesta a fost amplasat într-o anumită zonă, situată sub locul leziunii, şi pornit pentru a oferi un impuls corespunzător.
Intervenţia chirurgicală a avut loc sub anestezie şi a implicat inserarea unui electrod în spaţiul epidural situat la nivelul coloanei vertebrale. O baterie implantată în abdomen a fost conectată la electrod prin intermediul unui fir ascuns sub piele.
În prima săptămână după operaţie, pacientul a fost nevoit să utilizeze un ham pentru reducerea riscului de cădere şi pentru recăpătarea echilibrului. După 25 de săptămâni, el nu a mai avut nevoie de acest ham.
Pe parcursul unui an, pacientul a reuşit să facă singur 331 de paşi şi să meargă continuu timp de 16 minute.
Un al doilea pacient a beneficiat de acelaşi tratament, iar starea sa se află în curs de evaluare, au declarat oamenii de ştiinţă în cadrul unei conferinţe de presă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News