Un român din Belgia s-a urcat atât de beat la volan încât a adormit cu capul în jos după ce a făcut accident și s-a răsturnat cu mașina
Un român din Belgia a reușit să-i șocheze pe polițiștii belgieni, după ce a provocat un accident cu urmări cu totul neobișnuite. Șoferul s-a urcat atât de beat la volan încât a adormit imediat după ce a provocat un accident destul de grav.
Echipajele de urgență au fost sesizate, sâmbătă dimineață, în jurul orei 3:30, că un accident grav se petrecuse pe autostrada E17, lângă Lokeren. Șoferul mergea către Anvers, când a pierdut controlul asupra mașinii, aceasta s-a izbit violent de un parapete, după care s-a răsturnat.
Pompierii care au intervenit ca să-l elibereze pe șofer din mașina grav avariată au costatat că acesta adormise cu capul în jos, prins de centura de siguranță, relatează Nieuws Blad.
După ce a fost eliberat, șoferul român s-a ridicat cu greu în picioare, dar nu pentru că era grav rănit, ci pentru că starea lui de ebrietate era foarte avansată. A fost dus la spital, iar medicii au constatat că suferise doar câteva răni minore.
Accidentul pe care l-a provocat a perturbat traficul rutier pentru câteva ore. Acum, românul are dosar penal și urmează să plătească pentru fapta sa.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News