Live

Video&Foto Un pod s-a prăbușit în China din cauza ploilor. 11 persoane au murit, alte 30 sunt date dispărute. Xi Jinping cere „eforturi totale”

Data actualizării: Data publicării:
Cinci vehicule au căzut în apă şi 30 de persoane au fost date dispărute. Foto: X / @Daily_Express

Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată de ploile torenţiale din provincia Shaanxi, din nord-vestul Chinei, s-a soldat cu moartea a 11 oameni şi cu peste 30 de dispăruţi.

Podul, situat în departamentul Zhashui, în oraşul Shangluo, s-a prăbuşit parţial în jurul orei 20:40, vineri, din cauza unor averse bruşte, urmată de o viitură, potrivit autorităţilor locale, informează Xinhua, potrivit Agerpres.

 

În urma prăbuşirii, unele autoturisme au căzut în râul Jinqian care curge pe sub pod.

Sâmbătă, la ora 10 dimineaţa, s-a confirmat că cinci vehicule au căzut în apă şi 30 de persoane au fost date dispărute, a transmis presa de stat, citată de Reuters.

La aflarea veştilor despre incident, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut „eforturi totale” de salvare şi asistenţă pentru a proteja vieţile şi bunurile celor afectaţi, precum şi pentru a asista familiile victimelor.

Ministerul chinez pentru situaţii de urgenţă a anunţat trimiterea a 859 de experţi, 90 de vehicule, 20 bărci şi 41 de drone pentru a sprijini eforturile de salvare, scrie Reuters.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

VIDEO 6 accidente s-au produs pe un pod din apropiere de New Orleans, din cauza ceții. 33 de oameni au fost răniți

Un înalt demnitar din China a fost executat. Ce acuzații i-a adus Curtea populară supremă

Deficitul bugetar al Chinei ar putea ajunge la un nivel record. Care sunt motivele

Partenerii noștri