Live

"Un număr uriaș" de sarcofage sigilate au fost scoase la lumină într-o necropolă egipteană

Data publicării:
Arheologii egipteni au descoperit "un număr uriaș" de sarcofage în necropola Saqqara. Foto: Ministerul Antichităților / Instagram

Arheologii egipteni au descoperit în Saqqara, mai multe sarcofage sigilate, adăugându-se celor aprope 60 deja descoperite în necropolă. Oficialii nu au dezvăluit câte astfel de artefacte noi au descoperite de această dată, însă au menționat că este vorba despre "un număr uriaș", scrie CNN

Ministrul Antichităților, Khaled El-Enany, a transmis pe Instagram că descoperirea se ridică la câteva „zeci” de sarcofage. Se crede că această colecție datează de acum 2.500 de ani. În morminte recent descoperite au fost găsite și statuete colorate.

Arheologii sunt de părere că sarcofagele aparțin unor oficiali și preoți din dinastia a 26-a, care a condus Egiptul între 664 î.Hr. Ministerul Turismului a declarat că mai multe detalii despre această descoperire vor fi anunțate în „următoarele săptămâni”.

Sarcofagele recent descoperite vor fi expuse în cadrul Marelui Muzeul Egiptean din Giza. Construcția de 5,2 milioane de metri pătrați va deveni cel mai mare muzeu din lume dedicat unei singure civilizații.

Editor : Iulia Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Egiptului a propus un armistiţiu de scurtă durată în Gaza, pentru eliberarea a patru ostatici

Momentul în care un parapantist descoperă un cățel în vârful uneia dintre cele mai mari piramide din Egipt. Imaginile au ajuns virale

Egiptul a scăpat de „virusul antic” care „i-a chinuit pe faraoni”. Un pas cu adevărat istoric, spune șeful OMS

Cel mai mare muzeu din lume se deschide după două decenii de construcție

Partenerii noștri