Live

Galerie Foto Un ied cu urechi extraordinar de lungi a devenit faimos în Pakistan

Data publicării:
Un ied cu urechi extraordinar de lungi a devenit faimos în Pakistan. Sursa foto: Profimedia Images

Un ied cu urechi extraordinar de lungi a devenit un adevărat star al reţelelor de socializare din Pakistan, iar stăpânul lui a afirmat că animalul a doborât un record mondial care ar putea să nu existe însă în realitate, informează AFP.

Iedul Simba are parte de o viaţă fericită în Karachi, unde a venit pe lume luna trecută. Deja deosebit de lungi încă de la naştere, urechile lui au mai crescut de atunci şi au ajuns la 54 de centimetri.

Crescătorul de animale Mohammad Hasan Narejo spune că i-a contactat pe reprezentanţii Cărţii Recordurilor Guinness pentru a afla dacă iedul Simba poate fi inclus pe lista recordurilor mondiale. Totuşi, nicio categorie denumită "cele mai lungi urechi de capră" nu apare în prezent pe site-ul organizaţiei, scrie Agerpres.

"La doar 10-12 zile după naştere, el apăruse deja în presa naţională şi internaţională şi a câştigat un concurs de frumuseţe", a declarat, cu mândrie, Mohammad Hasan Narejo.

"După 30 de zile, devenise atât de popular, încât chiar şi o personalitate renumită ar fi avut nevoie de 25-30 de ani pentru a ajunge la aceeaşi notorietate", a adăugat el.

Urechile lui Simba sunt atât de lungi, încât stăpânul său a trebuit să i le lege pe spate, pentru a evita ca animalul să calce pe ele.

Crescătorul de animale a conceput şi un fel de ham pentru ca iedul să poată să îşi poarte în cele din urmă urechile în jurul gâtului.

Mohammad Hasan Narejo a devenit totuşi şi puţin cam îngrijorat din cauza atenţiei de care se bucură Simba, inclusiv din partea crescătorilor rivali. El a făcut apel la rugăciuni şi la tradiţii strămoşeşti pentru a-l proteja pe Simba de posibilele resentimente ale acestora.

"Recităm versete din Coran şi suflăm peste capul lui pentru a alunga deochiul. Conform unei îndelungate tradiţii moştenite de la strămoşii noştri, am legat un fir negru în jurul lui, care este fortificat prin versetele Coranului", a dezvăluit proprietarul animalului.

El doreşte să îl îngrijească de acum înainte pe Simba ca pe un cal pursânge şi să promoveze Pakistanul drept o mare ţară din domeniul creşterii caprelor.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se ciocnesc cu forțele de ordine

14 persoane au murit în Pakistan, după ce autobuzul cu care se întorceau de la o nuntă a căzut în râu. Mireasa, singura supravețuitoare

Restricții ca în pandemia de COVID-19 din cauza poluării, în Pakistan. Copiii sunt cei mai expuși la bolile generate de smog

Partenerii noștri