Live

Un fost ministru chinez al justiției a fost condamnat la închisoare pe viață pentru corupție

Data publicării:
Un fost ministru chinez al justiției a fost condamnat la închisoare pe viață pentru corupție. Foto: Profimedia

Un fost ministru chinez al justiţiei a fost condamnat joi la moarte cu suspendare timp de doi ani pentru corupţie, a anunţat un tribunal, o pedeapsă care va fi comutată în închisoare pe viaţă.

Fu Zhenghua (67 ani) a fost şi viceministru al securităţii şi şi-a început cariera ca simplu inspector la Beijing. El este una dintre personalităţile politice din China cele mai importante condamnate pentru corupţie în ultimii cinci ani.

Condamnarea sa are loc cu puţin timp înaintea congresului Partidului Comunist chinez, prevăzut pentru jumătatea lunii octombrie şi în cursul căruia preşedintele Xi Jinping ar urma să obţină un al treilea mandat la conducerea organizaţiei politice, scrie Agerpres.

Fu Zhenghua a fost condamnat pentru că a „acceptat mită” şi a „încălcat legea în interes personal şi în interesul apropiaţilor”, a anunţat tribunalul popular intermediar din Changchun, în provincia Jilin (nord-est).

Între 2005 şi 2021 el a „utilizat” diferitele sale funcţii pentru a „ajuta” indivizi şi companii ocolind legea.

„În mod direct sau prin intermediul apropiaţilor săi, el a primit bunuri ilegale în valoare totală de peste 117 milioane de de yuani” (aproximativ 17 milioane de euro), a precizat tribunalul.

De asemenea, justiţia l-a găsit vinovat pe Fu Zhenghua de tăinuirea infracţiunilor comise de fratele său.

El a fost condamnat la pedeapsa capitală cu o suspendare de doi ani, o perioadă la finalul căreia ea va fi comutată în închisoare pe viaţă „fără posibilitatea reducerii pedepsei”, conform aceleiaşi surse.

Cel puţin 1,5 milioane de persoane au fost sancţionate în timpul campaniei anticorupţie lansate de preşedintele Xi Jinping după venirea sa la conducerea statului chinez, în 2013.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Partenerii noștri