Live

Un fost jucător de la PSG şi-a pierdut toţi banii la pariuri şi acum e nevoit să lucreze ca şofer de Uber

Data actualizării: Data publicării:
După ce a jucat pentru Paris Saint-Germain în sezonul 1996-1997, jucătorul portughez Daniel Kenedy şi-a pierdut toţi banii la pariuri şi jocuri de noroc. Foto: Shutterstock

După ce a jucat pentru Paris Saint-Germain în sezonul 1996-1997, jucătorul portughez Daniel Kenedy şi-a pierdut toţi banii la pariuri şi jocuri de noroc. Pentru a supravieţui, fostul fotbalist, acum în vârstă de 50 de ani, este şofer de Uber, relatează RMC Sport, potrivit News.ro.

Ruinat după ce şi-a pierdut toţi banii la pariuri şi în cazinouri, după cum a explicat el însuşi pentru ziarul Record în 2020, Daniel Kenedy a ajuns să lucreze ca şofer de Uber în Portugalia.

"Prima mea zi. Astăzi voi începe prima mea zi la Uber şi sper că va fi o zi foarte fericită pentru mine", a dezvăluit fostul fotbalist la începutul lunii iunie, în comentarii relatate de site-ul Correio da Manha.

Nu întotdeauna exemplar în timpul carierei sale de fotbalist - un test pozitiv la un produs dopant l-a privat de biletul pentru Cupa Mondială din 2002 cu Portugalia, Daniel Kenedy a avut dificultăţi în a se descurca după sfârşitul carierei sale.

Deşi a urmat o scurtă reconversie profesională ca antrenor între 2015 şi 2017, fostul fotbalist a devenit cunoscut mai ales pentru participarea sa la un reality show Big Brothers Famomos în 2022. Dar de atunci, situaţia sa nu s-a îmbunătăţit, iar acest loc de muncă de şofer este tot ce i-a mai rămas.

"Am visele mele. Visul meu este fotbalul, îmi place fotbalul. Dar visele mele se apropie cu paşi repezi. Astăzi, îmi voi începe munca la Uber cu multă onoare şi demnitate", a explicat fostul mijlocaş al lui PSG.

În mod evident, această nouă activitate nu a fost suficientă pentru a-l ajuta să se pună pe picioare şi să evite problemele juridice. Miercuri, un tribunal portughez l-a declarat insolvabil pe Daniel Kenedy din cauza numeroaselor sale datorii. După cum relatează Correio da Manha, fostul jucător al PSG datorează 195.729 de euro creditorilor săi, dintre care aproape 40.000 de euro către fiscul portughez şi securitatea socială.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa lui Gerard Pique din Catalonia a fost vandalizată: „Afară cu burghezii”

VIDEO. Șofer filmat cu un copil în brațe, la volan. Ce amendă riscă bucureșteanul căutat acum de poliție

Un tânăr fără permis a „împrumutat” identitatea vărului său ca să-i conducă mașina. Polițiștii care l-au verificat nu și-au dat seama

Urmărire ca în filme în județul Timiș. Un șofer fără permis a fugit de poliție, după ce a refuzat să oprească la un control de rutină

Partenerii noștri