Live

Un bărbat este acuzat că și-a ucis soția cu picături de ochi

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un paramedic a fost acuzat că și-a ucis soția cu o substanță activă care se găsește în picăturile de ochi, relatează The Independent.

Autoritățile din Carolina de Nord l-au arestat pe Joshua Lee Hunsucker, în vârstă de 35 de ani, care se confruntă cu acuzația de uciderea cu premeditare a soției sale, Stacy Robinson Hunsucker, 32 de ani.

În sângele femeii a fost descoperită o cantitate suspectă mare de tetrahidrozolină, un decongestionant întâlnit frecvent în picăturile pentru ochi și spray-urile nazale.

Ingredientul nu este dăunător atunci când este utilizat în scopurile propuse, dar când este ingerat poate duce la vărsături, diaree, greață, convulsii și stop cardiac.

„Toxicologii și cardiologii noștri ne-au spus că medicamentul are un efect grav asupra inimii și ar provoca stop cardiac sau insuficiență cardiacă într-un interval de timp destul de scurt. ce s-a întamplat aici”, a spus un avocat al Departamentului de Asigurări din Carolina de Nord, Jordan Green, în timpul procesului lui Hunsucker.

Soția lui, care avea probleme de sănătate din 2013, a murit în septembrie 2018 în urma unui stop cardiac.

Potrivit anchetatorilor, Hunsucker ar fi refuzat să permită o autopsie în cazul soției sale, deși aceasta era donator de organe. El ar fi spus că nu vrea ca soția sa „să fie tăiată”, așa că a cerut ca trupul acesteia să fie incinerat imediat.

Bărbatul s-a grăbit să colecteze asigurarea de viață a soției sale, în valoare de 250.000 de dolari. Mama ei, Suzie Robinson, a intrat însă la bănuieli și l-a acuzat de fraudă de asigurare.

Potrivit martorilor, Hunsucker s-a mutat cu prietena sa la doar șase luni de la moartea soție sale. Mai mult, colegii săi le-au spus anchetatorilor că bărbatul nu părea afectat de moartea soției sale.

După ce au aflat că Stacy Hunsucker era donatoare de organe, anchetatorii au obținut o probă de sânge a acesteia și au trimis-o la un laborator pentru a fi testată.

Rezultatele au scos la iveală niveluri extrem de ridicate de tetrahidrozolină, la care bărbatul ar fi avut acces, deoarece lucra ca paramedic.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Noi detalii în cazul românului din Spania acuzat că și-a ucis fosta parteneră într-o mașină, de față cu fiica lor de doi ani

Un român din Spania și-a ucis fosta parteneră în fața copilului lor. După câteva ore, s-a predat la poliție. Cum s-a întâmplat totul

Poliţia din SUA a reţinut un bărbat în legătură cu uciderea directorului UnitedHealthcare, crima care a șocat SUA

Partenerii noștri