Live

Un bărbat care zăcea mort de 5 ani în niște tufișuri avea în buzunare 9.000 de euro, în Italia

Data actualizării: Data publicării:
Zona în care au fost descoperite rămășițele bărbatului FOTO: telenord.it

Caz bizar în Italia, unde în buzunarele unui bărbat care a murit cu aproximativ 5 ani în urmă au fost găsiți 9.000 de euro. Cadavrul a fost descoperit la Genova, aproape de aeroportul Cristofor Columb, pe un teren cu vegetație densă.

Muncitorii care curățau zona, la sfârșitul lunii mai, au descoperit rămășițele umane și au anunțat autoritățile. În următoarea lună au fost făcute investigații în urma cărora a fost descoperită povestea din spatele descoperirii șocante, iar cazul tocmai a fost făcut public, potrivit telenord.it.

În urma investigațiilor s-a stabilit că trupul neînsuflețit îi aparține unui bătrân dat dispărut de sora lui în 2012. În decursul primilor ani de după dispariție, poliția l-a localizat de câteva ori, stabilindu-se că acesta își schimba des domiciliu. Atunci, anchetatorii au ajuns la concluzia că bărbatul, care ar fi avut acum 84 de ani dacă ar fi trăit, a plecat voluntar de acasă, pentru că nu mai mai voia să aibă legătură cu familia lui. O perioadă chiar a locuit într-o mașină, pentru că voia să-și facă pierdută urma.

Potrivit expertizei medico legale, bărbatul a murit în 2017, iar rămășițele au rămas nedescoperite până acum. În buzunarele hainelor au fost găsiți cei 9.000 de euro și actele de identitate ale bărbatului.

Oficial, identitatea bărbatului va fi stabilită doar în urma unor teste genetice care sunt acum în curs de procesare.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Fost ministru al Justiției, Stelian Ion cere demiterea procurorului general: De doi ani nu a anchetat acţiuni legionare şi antisemite

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri