Video Un bărbat a murit la Moscova, după ce un copac a căzut peste el, pe Bulevardul Ucrainei
Un bărbat a murit după ce a fost zdrobit de un copac căzut pe Bulevardul Ucrainei din Moscova. Imaginile video au fost difuzate de procuratura din capitala Rusiei.
„În seara zilei de 10 iulie, un copac a căzut peste un bărbat pe Bulevardul Ucrainei. A murit pe loc”, a declarat procuratura din Moscova, potrivit presei ruse.
Imagini video surprinse de o cameră de supraveghere din apropiere îl arată pe bărbat stând la câțiva metri de copac și privindu-și telefonul. Nu este conștient de rafala puternică de vânt care smulge copacul și se prăbușește peste el.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că alte 10 persoane au fost rănite din cauza furtunii din capitala Rusiei și au fost transportate la spitalele din Moscova.
Autorităţile iau măsuri pentru a elimina consecinţele vântului puternic şi a ploii, a spus Sobianin. Edilul a mai declarat că furtunile vor continua să lovească capitala și că „vânturile ar putea atinge 90 de km/h”.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News