Ucraina susține că a arestat un spion rus care pretindea că e voluntar ONU în regiunea Donețk
Ucraina a transmis luni că a arestat un bărbat care ar fi spionat pentru Rusia în timp ce pretindea că este voluntar al Organizației Națiunilor Unite, a anunțat luni serviciul de securitate de la Kiev, informează POLITICO.
„Deghizându-se în voluntar, trădătorul a spionat locațiile Forțelor de Apărare din Pokrovsk, unde s-a înregistrat cea mai mare concentrare de atacuri inamice până acum”, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) într-un comunicat de presă.
Bărbatul, descris de serviciul de securitate ca având 34 de ani și lucrând pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, ar fi pretins că este voluntar local pentru Programul Alimentar Mondial al ONU în regiunea Donețk ocupată de ruși.
Sub pretextul că furniza ajutor umanitar localnicilor, s-a folosit de rutele de livrare ale agenției ONU Programul Mondial Alimentar, a identificat în secret locațiile de infanterie și artilerie ucraineană și a transmis informațiile Rusiei, a spus SBU.
Forțele ruse au folosit apoi datele pentru a planifica noi atacuri asupra Pokrovsk, potrivit comunicatului de presă, care a fost centrul unui atac pe termen lung.
Suspectul a fost acuzat de trădare conform legii marțiale și riscă pedeapsa cu închisoarea pe viață și confiscarea proprietății.
Ukraine's Security Service (SBU) claims to have detained a 34-year-old volunteer for the UN World Food Programme in Ukraine's Donetsk Oblast on suspicion of gathering intelligence for Russia's Federal Security Service (FSB).
— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) October 28, 2024
The man used his humanitarian aid delivery routes to… pic.twitter.com/XzhgYOVZRr
Ucraina și ONU sunt în conflict de când secretarul general Antonio Guterres a apărut la un summit din Rusia săptămâna trecută, unde i-a îmbrățișat pe șeful Kremlinului, Vladimir Putin, și pe aliatul său din Belarus, Alexander Lukașenko.
Programul Alimentar Mondial (PAM), agenția specializată a Organizației Națiunilor Unite, a transmis pentru POLITICO că „cooperează” cu anchetatorii ucraineni în acest caz.
„PAM cunoaște faptul că SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) a reținut o persoană în zona Pokrovsk (regiunea Donețk), care s-a identificat ca un voluntar umanitar care lucrează pentru un partener al PAM”, se arată într-un comunicat al Programului Alimentar Mondial transmis luni seara.
„PAM poate confirma că persoana reținută nu este un angajat al PAM. Persoana a avut însă o relație contractuală cu un ONG partener al PAM până în august 2024. Cooperăm activ cu autoritățile în anchetele lor”, a adăugat agenția ONU.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News