Live

Ucraina ia în calcul terorismul ori atacul cu o rachetă, printre posibile cauze ale prăbușirii avionului la Teheran

Data actualizării: Data publicării:
Epava avionului ucrainean care s-a prăbușit pe 8 ianuarie 2020 la Teheran. Foto: Agerpres

Autoritățile ucrainene au anunțat joi că investighează mai multe cauze posibile ca fiind motivul pentru care avionul cu 176 de persoane la bord s-a prăbușit miercuri dimineață, la scurt timp după ce a decolat din capitala Iranului, transmite CNN. Două dintre cauzele investigate sunt terorismul și atacul cu o rachetă.

Oleksiy Danilov, șeful consiliului național de securitate și apărare, a publicat astăzi pe Facebook un mesaj în care afirmă că are loc o întâlnire cu autoritățile iraniene, în care „sunt studiate” mai multe cauze ale prăbușirii.

Acestea includ inclusiv teoria că avionul a fost lovit de o rachetă aeriană. Și alte teorii sunt luate în calcul, precum posibilitatea ca avionul să se fi ciocnit cu o dronă sau cu „un alt obiect zburător”. De asemenea, mai sunt înaintate variante precum probleme tehnice ale motorului sau o explozie la bordul avionului, care să fi avut loc ca urmare a unui act terorist.

În raportul inițial al anchetatorilor, înaintat astăzi, se arată că aeronava a luat foc înainte de contactul cu solul.

Sunt în continuare informații contradictorii și speculații cu privire la cauzele care au dus la prăbușirea avionului. La început, presa iraniană controlată de stat a anunțat că a fost o eroare tehnică, iar Ucraina a exclus un atac cu rachete. Însă oficiali din ambele țări au retras declarațiile și au spus că nu vor să speculeze cu privire la cauze.

Prăbușirea a avut loc la câteva ore de la atacul cu 22 de rachete al Iranului asupra a două baze militare americane din Irak, în urma căruia nu au fost înregistrate victime.

Redactor: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri