Live

Turcia acuză Franţa că încearcă să consolideze prezenţa rusă în Libia

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Turcia a acuzat marţi Franţa că are în Libia o abordare ''distructivă'' şi că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei în această ţară sfâşiată de un război civil ce durează din anul 2011, relatează AFP, citată de Agerpres.

Reacţia Ankarei vine la o zi după o ieşire virulentă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a acuzat Turcia că are o ''responsabilitate istorică şi criminală'' în conflictul libian.

''Franţa, pe care Macron o conduce, sau mai degrabă pe care nu reuşeşte să o conducă în acest moment, nu se află (în Libia) decât pentru a-şi urmări interesele cu o mentalitate distructivă'', a declarat ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu.

''Pe de o parte, NATO consideră Rusia o ameninţare. Dar pe de altă parte, Franţa, membră a NATO, să străduie să consolideze prezenţa Rusiei'' în Libia, a mai spus el în timpul unei conferinţe de presă la Ankara.

Schimburile de replici între Paris şi Ankara marchează o amplificare a tensiunilor între cele două capitale, aliate în cadrul NATO, dar care în conflictul libian au poziţii opuse.

Turcia susţine militar Guvernul de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, în faţa forţelor disidente ale mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei. Acesta din urmă este sprijinit în principal de Rusia, Egipt şi Emiratele Arabe Unite. Conform mai multor analişti, Franţa de asemenea l-a susţinut pe Haftar, deşi Parisul neagă.

În faţa criticilor tot mai insistente ale Franţei, Turcia a reacţionat şi ea virulent

În pofida intereselor divergente ale Turciei şi Rusiei în Libia, Ankara şi Moscova încearcă împreună să obţină o încetare a focului, potrivit ministrului Cavusoglu.

După ce cu câteva săptămâni în urmă se părea că trupele lui Khalifa Haftar erau aproape de victoria militară în ofensiva lor pentru cucerirea capitalei Tripoli, între timp situaţia pe teren s-a schimbat în favoarea trupelor GNA, ca urmare a ajutorului militar oferit de Turcia.

Cu sprijinul dronelor turceşti, trupele GNA ameninţă acum să cucerească Sirta, un punct strategic către est, ceea ce însă ar fi o ''linie roşie'' pentru Egipt, care ameninţă cu intervenţia militară.

În faţa criticilor tot mai insistente ale Franţei, Turcia a reacţionat şi ea virulent în ultimele zile. ''Ceea ce trebuie criticat şi pus sub semnul întrebării este politica Franţei, mai precis cea a preşedintelui Macron (...) Macron ar trebui să-şi dea seama că atacând Turcia nu va obţine nimic pe planul politicii interne. Sper că va învăţa lecţia'', a mai menţionat ministrul turc de externe.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri