Trei persoane au murit și alte 23 au fost rănite într-un accident de autobuz, în Ottawa
Un autobuz cu etaj a lovit, vineri, la Ottawa, acoperişul unei staţii de autobuz, accidentul soldându-se cu moartea a trei persoane şi rănirea altor 23, dintre care mai multe "grav", a anunţat primarul capitalei Canadei, Jim Watson, informează AFP.
Cel puţin 11 persoane au fost spitalizate în stare critică, iar imaginile difuzate de televiziunile canadiene au arătat că o mare parte a nivelului superior al autobuzului a fost smulsă sub violenţa şocului, în timp ce echipe de prim-ajutor foloseau scări pentru a evacua răniţii transportaţi de numeroase ambulanţe spre spitalele locale, scrie News.ro.
Poliţia a informat că accidentul s-a produs la o oră de vârf de la sfârşitul după-amiezii, la 20.50 GMT.
Deocamdată cauzele accidentului sunt neclare, însă un martor citat de cotidianul Ottawa Citizen a evocat un posibil derapaj al autobuzului pe o placă de gheaţă înainte de a lovi staţia de autobuz.
Şoferul autobuzului a fost arestat şi urmează să fie audiat, a declarat şeful poliţiei din Ottawa, Charles Bordeleau.
Două din cele trei victime se aflau în autobuz, iar cea de-a treia în staţia Westboro, a precizat el.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News