Testicule de tigru, creste de cocoși și banchete legendare. Ce secrete culinare ascundeau împărații Chinei în Orașul Interzis
Orașul Interzis a fost casa unora dintre cei mai puternici oameni ai planetei. În palatul lor, conducătorii Chinei erau de neatins, protejați nu doar de ziduri lungi de kilometri, dar și de aura de mister care plana asupra vieții membrilor dinastiei regale, despre care oamenii de rând nu știau mai nimic. După ce ultimul împărat a fost dat afară din cel mai mare complex palațial din lume, în 1924, enigmele celor mai întunecate colțuri ale Orașului Interzis au fost scoase la lumină, relatează CNN. Un singur subiect, însă, a rămas puțin cunoscut și până azi: meniul împăraților.
În 1420, în timp ce Europa se confrunta cu Războiul de O Sută de Ani și încă nu descoperise America, conducătorul dinastiei Ming din China se muta în noua lui casă din centrul Beijingului și începea să își consolideze puterea în imperiul său tot mai extins.
La peste 100 de ani de la căderea Chinei imperiale, se cunosc foarte puține lucruri despre alimentele care consumate de una dintre cele mai bogate și puternice familii din lume - în special, în perioada timpurie, întrucât majoritatea documentelor antice care ar putea dezvălui noi secrete au fost sigilate din cauza stării lor fragile.
Zhao Rongguang, un istoric alimentar din provincia nordică Heilongjiang, este unul dintre ultimii oameni - și, poate, chiar singurul - care au avut acces la aceste documente și care le-au studiat cu atenție înainte să fie sigilate.
Această situație îl pune pe Zhao într-o postură rară în care poate să demaște multe dintre miturile legate de misterele culinare ale Orașului Interzis, care au supraviețuit de-a lungul timpului.
După 40 de ani de studii în care s-a concentrat asupra a trei personaje cheie care au transformat obiceiurile culinare ale împăraților Chinei, Zhao are acum o imagine destul de clară.
Împăratul Kangxi a vânat peste 60 de tigri: „A mâncat o grămadă de testicule”
Totul începe cu Kangxi, un împărat al dinastiei Qing care a preluat controlul asupra Chinei după 1644, atunci când familia imperială Ming, aliată cu grupul majoritar etnic Han, a fost înlăturată de la putere.
Sub conducerea lui, între 1661 și 1722, țara a intrat într-o eră relativ pașnică, precedată de decenii de lupte dinastice, iar asta a dus la niște schimbări destul de interesante legate de meniul servit în Orașul Interzis.
Inițial, masa conținea multe alimente tradiționale servite de poporul nomad Manchu din nord-estul Chinei, din care se trăgeau membri dinastiei Qing.
Spre mijlocul domniei lui Kangxi, dieta regală a început să evolueze. „Erau în continuare multe fripturi din carne de vânat și alimente neobișnuite pe masa lui Kangxi, precum testiculele de tigru”, a povestit Zhao.
„Da, m-ai auzit bine, testicule de tigru. Oamenii antici credeau că au un efect de creștere a libidoului. Cred că Kangxi a mâncat o grămadă de testicule, întrucât s-a raportat oficial că Kangxi a vânat peste 60 de tigri în viața lui.”
Creste de cocoși consumate ca afrodiziac
Crestele de cocoși erau un alt ingredient consumat ca afrodiziac, potrivit lui Zhao. Într-un final, însă, pe măsură ce societatea a devenit tot mai stabilă în timpul conducerii lui Kangxi, tot mai multe feluri de mâncare gătite de etnicii Han au început să apară în meniul imperial, precum tocana de pipotă de rață.
„Cultura alimentară reflectă atât de multe despre identitatea oamenilor - statutul lor, puterea și autoritatea, gustul lor, precum și relațiile”, a spus Daisy Yiyou Wang, directorul adjunct al Muzeului Palatului din Hong Kong.
Ceaiul cu lapte pare să fi fost o parte esențială a dietei curții regale în timpul dinastiei Qing.
„Cărămizi de ceai erau rupte în apa fiartă. Lapte, unt și un strop de sare erau adăugate. Apoi, filtrau frunzele de ceai și serveau ceaiul în acest gen de ceainic din argint”, a spus istoricul de artă Nicole Chiang, referindu-se la un ceainic argintiu decorat cu dragoni auriți expus la muzeul din Hong Kong.
„Meniurile erau prezentate de multe ori împăratului cu o noapte înainte pentru aprobare”, a spus Zhao.
Platoul cu coadă de cerb pătat și supa din cuib de pasăre
În vremea împăratului Qianlong, meniul imperial era mult mai rafinat și diversificat, atât cu mâncare tradițională Manchu, cum ar fi cele din carne de căprioară și fazani asiatici, precum și cu mâncăruri specifice regiunilor din sud, precum Jiangnan.
„Una dintre meniurile care apar foarte des în rapoarte era platoul cu coadă de cerb pătat. Coada era o parte destul de mică - dar este o parte minunat de grasă și aromatică a cerbului”, a spus Zhao.
Alte feluri de mâncare obișnuite pentru regiunea Jiangnan și care se mâncau des și în Orașul Interzis erau rață afumată în stil tradițional, muguri de bambus de primăvară prăjiți și supă din cuib de pasăre - o delicatesă obținută din saliva unor păsări asemănătoare cu rândunica.
Qianlong mânca de două ori pe zi. Mic dejunul îl servea la ora 6 dimineața și cina la 2 dupămasa. Dar, imediat după ce se trezea, la 4 dimineața, el lua o gustare, ca supa de cuib de pasăre, înainte să își înceapă ziua.
Banchetul legendar Manchu-Han - adevăr sau mit?
Noaptea, în timp ce se uita peste rapoartele și cererile primite din toată țara, el mai servea o gustare între 8 și 9 seara, care de multe ori conținea între opt și zece mici alimente.
„El de obicei mânca singur, cu excepția gustări de seară, când putea să ia masa cu concubina [regală] cu care urma să se culce”, a spus Zhao.
„Să mănânce și să doarmă bine - ca să poată să producă urmași - erau două dintre principalele sarcini ale împăratului.”
Una dintre cele mai mari neînțelegeri legate de servirea mesei în Orașul Interzis, potrivit lui Wang, de la muzeul din Hong Kong, este presupunerea „că împărații trebuie să fi mâncat un milion de mâncăruri, în special atunci când ai zvonul legat de banchetul Manchu-Han”.
Mitul banchetului extravagant Manchu-Han, folosit de multe ori ca un exemplu al felului în care familia imperială mânca în mod obișnuit, este strâns legat de împărăteasa Dowager Cixi - o fostă concubină regală care a controlat China cu o mână de fier timp de aproape 50 de ani, până la moartea sa în 1908.
Cu toate că nu există niciun banchet Manchu-Han oficial, au existat alte tipuri de festinuri imperiale care s-au ținut în Orașul Interzis de-a lungul secolelor. Însă, niciunul dintre ele nu era atât de bogat precum se zvonea.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News