Țara în care polițiștii au ucis cei mai mulți civili în timpul pandemiei de coronavirus
Restricţiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus nu au prevenit violenţele din Brazilia, țara unde poliţia ucide mai mulţi oameni decât orice altă parte a lumii. Polițiștii brazilieni au ucis cel puțin 3.148 de persoane, doar în prima jumătate a acestui an, cu 7% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, informează Agerpres.
Numărul de ofiţeri de poliţie ucişi a crescut și el, de la 83 la 103.
După ce a scăzut timp de câţiva ani, numărul de persoane ucise a crescut în Brazilia în primele şase luni ale acestui an cu 6%, până la 22.680, potrivit unui recent raport pentru monitorizarea violenţei elaborat de compania media Globo, Universitatea din Sao Paulo şi Forumul Brazilian pentru Securitate Publică.
Acest număr include omuciderile, uciderile în timpul jafurilor şi rănirile care au dus la deces.
„Logica folosită este cea pe timp de război, când cadrul de control democratic şi limitele impuse de lege nu funcţionează”, au declarat Renato Alves şi Fernando Salla de la Universitatea din Sao Paulo, care au participat la realizarea raportului.
„Discursul poliţiei este acela că duşmanul e mereu bine înarmat şi se opune poliţiei cu arme de foc şi reprezintă un risc pentru ofiţerii de poliţie", au mai explicat cei doi experți.
Editor web: M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News