Live

Țara în care numărul crimelor și activitățile Mafiei cresc în perioada sărbătorilor de iarnă

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Cu o săptămână înainte de Crăciun, poliția din Italia a arestat zeci de membri ai grupării mafiote napolitane, Camorra. Arestările au confirmat ceea ce mulți italieni știau deja: activitățile criminale nu iau pauză de sărbători, scrie The Guardian.

Potrivit procurorilor, suspecții arestați între 10 și 13 decembrie la Napoli și Caserta, începuseră să strângă așa-numitul „pizzo de Crăciun” de la patronii locali– o taxă pentru a evita o fereastră spartă, un incendiu misterios sau o bombă sub mașina lor.

În ziua de Crăciun a anului trecut, Marcello Bruzzese, în vârstă de 51 de ani, fratele unui fost membru al mafiei, a fost împușcat mortal de doi bărbați mascați, o crimă comandată de gruparea calabreză, Ndrangheta. Potrivit poliției, ucigașii, care purtau glugi, au așteptat lângă apartamentul victimei, situat în centrul istoric din Pesaro, și au tras cel puțin 20 de focuri asupra sa.

Lista indivizilor uciși de mafie, în perioada sărbătorilor de iarnă, este lungă și plină de simbolism. Asasinatele comandate în această perioadă și reglările de conturi sunt considerate „cadouri de Crăciun” pentru capii mafiei.

Giuseppe Montalto, gardian în cadrul penitenciarului Ucciardone din Palermo, a fost ucis în seara zilei de 23 decembrie 1995 în timp ce se urca în mașină. Ancheta a confirmat că uciderea lui Montalto a fost un „cadou de Crăciun” pentru șefii Mafiei închiși în Ucciardone.

Cu câteva luni mai devreme, Montalto interceptase un mesaj pe care un lider al unei grupări criminale îl scrisese pe o bucată de hârtie pentru a fi livrat unui alt mafiot. Gardianul a dezvăluit totul superiorilor săi, fapt ce l-a transformat în țintă, așa cum a confirmat și Franceso Milazzo. Bărbatul le-a mărturisit judecătorilor că Mafia a ordonat acea crimă, „un cadou de Crăciun prietenilor aflați în închisoare”.

Totodată, perioada sărbătorilor este considerată ocazie oportună pentru rezolvarea disputelor dintre membrii mafiei.

„Nu este neobișnuit ca acești indivizi, legați de tradiție, să petreacă Crăciunul alături de membrii altor clanuri mafiote”, a declarat Sergio Lari, un fost procuror care a fost mai mult de 10 ani șeful Direcției Antimafia din Palermo „Cei mai puternici „nași” din Palermo obișnuiau să se întâlnească anual pentru a face schimb de felicitări și pentru a-și planifica strategiile pentru noului an."

În 1991, în timpul mesei de Crăciun, șeful mafiei siciliene, Totò Riina, considerat unul dintre cei mai nemiloși lideri din istoria Mafiei, a ciocnit un pahar de șampanie cu partenerii săi apoi a decis că a sosit momentul pentru a declara război „inamicilor”.

„În acel moment precis, Mafia a planificat asasinarea legendarilor magistrați Antimafia Giovanni Falcone și Paolo Borsellino”, a spus Lari.

Există și un alt motiv pentru care Crăciunul este atât de „special” pentru mafioți: banii. Oamenii cheltuiesc mai mulți bani pentru cadouri, decorațiuni și mese, iar mafia așteaptă întotdeauna să profite de această ocazie. În această perioadă, se colectează taxa de protecție, cunoscută sub numele de pizzo.

„Plata pizzo-ului de Crăciun a devenit acum o practică standard în Palermo”, a declarat Salvo Caradonna, avocatul asociației Addiopizzo. „De Crăciun, mulți patroni încasează sume importante de bani, iar Cosa Nostra, își trimite oamenii să le amintească proprietarilor magazinelor ă sărbătorile sunt aproape, iar în curând și vor fi nevoiți să-și plătească taxele către Mafie.

Editor: I. I.  

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri